Ce este antroposofia și cum poate contribui la dezvoltarea medicinei?

de Dr. Michaela Glöckler

În perioada 5 – 6 martie 2016, Dr. med. Michaela Glöckler, conducătoarea Secţiunii medicale de la Goetheanum, a făcut o vizită la Timişoara. Prezentăm în continuare conţinutul conferinţei medicale susţinute duminică, 6 martie, de către dr. Michaela Glöckler. Textul a fost îngrijit de Daniela Lazăr (medic), tradus de Sorin Ţigăreanu şi transcris după o înregistrare audio de Olimpia Anca. Această conferinţă se află sub copyright-ul Secţiunii medicale de la Goetheanum.

Îmi pare foarte rău pentru acest început întârziat, dar cred că o să ne reușească, pentru că avem toată ziua la dispoziție – dedicată medicinei antroposofice.

Medicina antroposofică este un sistem medical relativ nou. Medicina antroposofică a început cu un spital mic în 1921.

La 5 ani după întemeiere, în 1926, echipa de medici de la Clinica Ita Wegman: Madeleine van Deventer, Hilma Walter, Ita Wegman, Eberhard Schickler, Margarethe Bockholt

În acest spital mic, însă, au început cu 15 paturi și 9 medici. Incredibil pentru ziua de azi! Era aşa pentru că voiau cu toții să cerceteze, să înveţe această medicină și fiecare pacient era un obiect de mirare, ca să zicem așa și de cercetare.

Ce înseamnă să fii medic antroposof: să ai o pregătire, o formare în medicină generală, apoi trebuie să studiezi antroposofie și apoi, și acesta este lucrul cel mai important dar și cel mai dificil, nevoia de a pune laolaltă aspectele ştiinţifice legate de medicina generală cu aspecte legate de spiritualitate, abordarea spirituală a medicinei. Astfel încât una să o lumineze pe cealaltă. Și atunci învăț să mă uit la Sorin (Sorin Ţigăreanu, traducătorul din engleză al Michaelei, la acest eveniment), ca la o ființă spirituală, cu suflet și viață manifestându-se în trupul său fizic și nu mă gândesc că-i o mașină biologică, iar la suflet și la spirit nu mă gândesc deloc. Nu așa. Deci, luăm în mod real, realist aceste aspecte și anume cum se manifestă spiritul în materie și cum poate materia să reveleze, să fie un vas, să permită să se manifeste spiritul. Printre științe există teologia, filosofia, studiile culturale, artele, ecologia, științele naturii, fizica, chimia și așa mai departe. Iar medicina este un amestec din toate acestea. Și cu cât ne specializăm mai mult, cu atât vedem mai mult doar aspectul material. Dacă sunt psihiatru, atunci mă focusez, mă centrez pe ceea ce ține de suflet și de manifestările interioare și mulți dintre medici suferă datorită faptului că este dificil, e greu să-i înțelegi pe oameni, să înțelegi omul. Iar antroposofia ca știință a spiritului este un ajutor în a pune toate aceste lucruri laolaltă. Așa încât dacă vreți să studiați medicina antroposofică, o să vedeți că doi medici nu gândesc la fel. Pentru că fiecare medic de orientare antroposofică lucrează în felul lui și contribuie cu aspecte diferite la înţelegerea problemei. Pentru că în primul rând trebuie să înveți să te înțelegi pe tine însuți și fiecare suntem altfel. De asemenea, doi pacienți nu sunt asemănători și nu poţi pur şi simplu să transferi experienţa pe care ai obținut-o de la unul la situația concretă a celuilalt. Și chiar dacă ne folosim de cele mai frumoase statistici, de exemplu: acest medicament, în procent de 20 % cu efect excelent pentru următoarea afecţiune – nivel de evidenţă foarte ridicat -, dar, de fapt, nimeni nu știe dacă tu faci parte din cei 20 % pentru care este eficient medicamentul, respectiv, dacă nu cumva eşti din grupa celor 80 % pentru care nu este relevant, eficient. Așa încât trebuie să afli. De aceea, tot timpul, medicul întreabă pe pacient: Cum ești? Cum te simți? Și uneori medicii înșiși se miră că-ți merge bine, pentru că se gândesc în primul rând: dar cum de a supraviețuit? Cum poate să tolereze efectele secundare, în timp ce există alte persoane care la doza minimă manifestă efecte secundare de toate felurile. Așa încât medicina nu este un domeniu ușor, iar medicina antroposofică nu este un studiu simplu. Dar noi încercăm, ne străduim să realizăm o medicină integrativă, centrată pe pacient. Pentru că încercăm să integrăm cât mai multe aspecte cu putință.

Şi vedem, începutul a fost acesta. Ita Wegman terminase medicină generală și ginecologie și începând de la 18 ani, ea a început să studieze teosofia și mai târziu antroposofia. Așa încât era foarte experimentată în amândouă aceste domenii. De asemenea avea și o formare în masaj și gimnastică, în munca cu trupul. Altfel spus era un medic care lucra cu mâinile, care atingea pacientul. Era destul să atingă pe cineva şi pacientul se simţea deja mai bine. Acesta nu este efect placebo, ci este realitate omenească. Placebo este un mecanism activ despre care nu ştim foarte multe, iar cercetările în domeniul placebo sunt foarte interesante.

În 1969 s-a construit acest al doilea mare spital antroposofic. În acest spital am lucrat timp de 10 ani ca şi medic pediatru. A fost proiectat şi întemeiat de un grup de medici antroposofi care se cunoşteau încă din perioada de studenţie şi care se hotărâseră să construiască o asemenea instituţie.

www.gemeinschaftskrankenhaus.de
Spitalul comunitar Herdecke, Germania (Gemeinschaftskrankenhaus Herdecke/DE)

Dar le-a trebuit un pic de vreme până să reuşească să-l şi construiască şi erau deja în deplinătatea maturităţii lor profesionale şi de viaţă. Şi le-a trebuit timp să găsească locul, să găsească finanţele, să găsească grupările politice, partidele politice care să fie de acord cu toată această noutate în regiunea respectivă, pentru că aşa ceva era o instituţie cu totul nouă. Şi, până la urmă, s-a întemeiat acest spital într-un sătuc în bazinul Ruhr-ului, în cea mai industrializată regiune din Germania. Şi au primit şi aprobarea să folosească acest spital drept ceea ce se numeşte spital comunitar obişnuit, dar a fost şi primul spital integrativ din întreaga Germanie, care a fost sponsorizat de toate companiile de asigurări şi tot ce ţine de asigurările de sănătate. Şi în Parlamentul local au fost două dintre partidele politice importante care s-au confruntat: unde anume să se facă (nu vă spun care partide, anume). Unul dintre partide a spus: în nord, acolo e întunecat, acolo e pădure, locul cel mai întunecat din regiune, acolo îl plasăm. Acolo pot să-l facă. Iar celălalt partid politic zicea: Nu! În sud, pe un deal, în lumina Soarelui. Şi cu două voturi în plus „pentru”, s-a ales Soarele. Şi vedeţi că stă în plin Soare, pe deal. Şi creşte încontinuu, are mai mult de 1000 de angajaţi. Sunt foarte mulţi terapeuţi, inclusiv hipo-terapeuţi, pentru persoanele care au nevoie de îngrijire specială, pentru pacienţi de psihiatrie, la care se face această terapie cu ajutorul cailor.

Din nou Soarele, spitalul solar.

Spitalul Comunitar Herdecke
www.havelhoehe.de
Spitalul Comunitar Havelhöhe, Germania (Gemeinschaftskrankenhaus Havelhöhe)

Iar aceasta este ultima fondare de spital antroposofic din Germania, în Berlin, care a fost realizată într-un mod total opus faţă de prima, spitalul din Herdecke. A fost fondat de un grup de aproximativ 8 persoane – medici, două surori medicale, terapeuţi care au zis: vrem să facem un spital în Berlin, în noua capitală a Germaniei. Dar n-au avut nicio şansă de a construi un spital nou. Vremurile se schimbaseră. Situaţia economică, încă de la sfârşitul anilor ‘90 din secolul trecut, a cunoscut în Germania un regres. Spitalele au început să se închidă datorită lipsei de suport financiar. Dar, ce-au făcut: au căutat un spital care era în dizolvare, în închidere şi l-au ocupat, l-au preluat ei. Şi au găsit acest spital, iar autoritățile oraşului Berlin au fost de acord să-l transfere acestui grup de inițiativă, pentru a-l transforma într-un spital de medicină integrativă. Cu 500 de angajați neantroposofi și, între acești 500, opt antroposofi! Cum să transformi așa ceva? Prima condiție este să te porți bine, să fii drăguț. Adică, te porți bine. Ești drăguț. Prima condiție a oricărui antroposof: să încerce să fie drăguț. Și au încercat. Și le-au spus angajaților: aveți un an de zile, ori să vă căutați un alt job, ori să încercați să vă transformați, să vă autoeducați ca să deveniți un angajat, un colaborator antroposof. Așa încât au făcut o grămadă de cursuri interne de training. Cum să faci tratamente exterioare, băi cu uleiuri, masaj, cum să organizezi încăperile, ca de exemplu să faci sală de euritmie, pentru terapie prin artă, muncă biografică. Cum să introduci între acești angajați toate instrumentele medicinei antroposofice sau ale abordării antroposofice. Dar știți oare ce este locul acesta? Vedeți, este o clădire foarte militară după cum arată, după aspect. Și asta a și fost. Râul pe care îl vedeți este Havel-ul și este în suburbiile Berlinului, iar acolo este o înălțime împădurită. Și înainte să devină un spital, iar asta s-a întâmplat după al doilea război mondial, a fost o clădire în care erau cazați, în care stăteau ofițerii de rang superior din elita SS.

www.havelhoehe.de
Spitalul Comunitar Havelhöhe (Gemeinschaftskrankenhaus Havelhöhe)

Și nu-i mare lucru că din asta s-a ajuns la un mare spital antroposofic? Dar pentru că este o clădire protejată istoric, nu am avut voie să modificăm nimic în exterior, așa că arată în continuare așa cum vedeți. Am încercat foarte mult să-l facem să arate mai uman. Am încercat culoarea s-o mai înroșim. Apoi, am încercat să schimbăm şi în interior culoarea, de exemplu: lucruri frumoase, colțuri în care poți să stai, lucruri care sunt așezate acolo. Vedeți, ceea ce vi se arată privirii vă modifică oricum respirația. Sunt oameni care cred că e un lux să faci spitalele să arate bine, frumos. Dar și asta este parte din terapie: terapie prin arhitectură. Într-o încăpere ca aceasta în care ne aflăm, de exemplu, respiri altfel. Culorile fac să mi se schimbe starea și ritmul respirației, de exemplu scaunele acestea verzi mă fac să respir altfel decât dacă ar fi fost din material plastic. Și aceste aspecte schimbă deja starea interioară. Așa încât în această sală modestă ca aparență a fost o idee bună să pui scaune verzi. Cea mai bună culoare. Ca să te simți bine și să fii dispus să gândești.

Acesta este Stuttgart. Filderklinik, din Filderstadt, de lângă Stuttgart. A fost întemeiată în 1975, deci pentru Germania este a doua clinică antroposofică. Ea este în același timp și cea mai frumoasă pe care o avem în Germania. A fost construită dintru început cu totul pentru medicina antroposofică. Banii au provenit de la Fundația Mahle. Există transmisiile de tip Mahle, se folosesc de asemenea și tijele de la pistoanele de la motoare. Este o firmă celebră în industria automobilistică germană. Iar președintele consiliului de administrație era antroposof și toți banii personali i-a plasat într-o Fundație, spunând: vreau să sprijin cu acești bani și cu această Fundație, medicina antroposofică. Fundația Mahle sprijină în continuare această instituție medicală antroposofică, atunci când e nevoie de dotări noi, echipamente noi, construcții noi. Și, după ce furnizează ceea ce este nevoie pentru Filderklinik, cu sume mai mici, sponsorizează și alte inițiative medicale antroposofice. În acest spital se poate vedea – aveţi imaginea – a ceea ce poţi să şi realizezi, nu numai să încerci, ci şi ceea ce poţi să realizezi în medicina antroposofică. Vedeţi însă că spitalele antroposofice sunt ca şi pacienţii. Fiecare este altfel şi îşi are propria poveste. De asemenea, ştiţi că cel mai bun spital este cel în care sunt cei mai buni medici. Acesta e un lucru clar.

www.filderklinik.de
Filderklinik, Germania

Acest spital este în sud-vestul Germaniei, lângă Karlsruhe, Clinica Paracelsus, care a fost dezvoltat imediat după cel de-al doilea război mondial, dar întâi ca sanatoriu, în care oamenii se refăceau – tratamente de refacere. Şi încet-încet s-a construit. A venit la un moment dat un medic adevărat şi a zis: eu vreau să fac aici un spital. E frumos că lumea vine aici în vacanţă, dar eu vreau să fac medicină. Şi vedeţi, s-a ajuns la un frumos spital de medicină internă, de oncologie, care are cam aceeaşi dimensiune ca şi spitalul domnului doctor Băbuţ. Au puţin mai multe paturi decât are domnul doctor Băbuţ, dar au început tot aşa, cu 30 – 40 de paturi. Deci să zicem că acesta este într-un fel „modelul Băbuţ”. Adică, important este să începi. Și-au produs, de exemplu, tot aşa, ei înşişi medicamentele. Dar nu au vaci. Domnul doctor are vaci deja. Ei încă nu au. Dar colaborează cu o fermă de agricultură biodinamică. Dimineaţa, colaboratorii se adună şi-şi prezintă ştirile principale, despre ce s-a întâmplat în timpul nopţii. Pacienţii se simt mai bine, după cum bine ştiţi, atunci când climatul între colaboratori într-un spital este bun. Ambientul social este la fel de important ca şi cel fizic. Este mult mai uşor să construieşti o casă frumoasă decât o comunitate armonioasă. De aceea sunt şi foarte interesată de faptul că iată, Ciprian Militaru a iniţiat publicarea acestui volum în limba română, care vorbeşte despre cum se construiesc comunităţile medicale antroposofice, volum care se va lansa în după-amiaza aceasta. (Este vorba despre cartea Secţiunii medicale de la Goetheanum: Conducerea şi formele de activitate ale mişcării medicale antroposofice, ediţia a patra, autori: Michaela Glöckler şi Rolf Heine, apărută la Editura Univers Enciclopedic).

www.paracelsus-stiftung.de
Spitalul Paracelsus, Germania (Paracelsus Krankenhaus)

Multă lume crede că aspectul social vine de la sine. Nu, trebuie să faci câte ceva pentru el. Aceasta este, de fapt, „marea afacere”. Dacă îţi reuşeşte, ajungi cu adevărat la un nivel înalt de calitate.

Clinica din Öschelbronn, Germania
www.klinik-oeschelbronn.de

O altă clinică, Öschelbronn, tot din Germania. Iată aici, un nou tratament împotriva cancerului, şi anume hipertermia. Tumorile, zonele de metastază sunt supra-încălzite pentru a le face să dispară. Clădirea din stânga sus, arată destul de comun. Dar cu culori au încercat să o înfrumuseţeze. Tot aşa un grup de iniţiativă format din medici, din arhitecți, din oameni de ştiinţă goetheanistă au încercat să facă acest nou spital. Din grupul acela am făcut parte şi eu, pe vremea aceea eram studentă la medicină. Iar procesul până când s-a realizat această clinică a durat mai mult decât perioada mea de studii. Au căutat tot aşa un loc, o clădire şi aşa mai departe. Şi au citit într-un ziar că, datorită speculaţiilor imobiliare, o clădire cu apartamente sociale pentru oameni săraci, organizaţia care a suportat această clădire, a intrat în insolvenţă: datorită corupţiei, a speculaţiilor la bursă şi aşa mai departe. Au rămas fără bani, s-a încheiat această iniţiativă, clădirea era pe jumătate construită. Noi am pus mâna pe telefon: Ne-o daţi nouă? O grămadă de încăperi mici, din care să faci un spital. Şi pentru că trebuiau să investească mult ca să o finalizeze, au obţinut-o la un preţ mic. Dacă sunteţi dispuşi să finalizaţi o construcţie, atunci puteţi să obţineţi un preţ pe metru pătrat sub un euro. Acum clădirea respectivă este un cămin pentru oameni în vârstă, un spital cu o secţie de oncologie şi o secţie farmaceutică – Abnoba – ce pregăteşte un medicament împotriva cancerului, pe bază de vâsc. În sensul acesta există cinci preparate pe bază de vâsc, în medicina antroposofică. Unul dintre ele este acesta. De asemenea, în această clinică există şi un institut de cercetări goetheaniste şi o zonă foarte frumoasă, un parc în jurul acestei clădiri, care pentru pacienţii în vârstă este un lucru minunat.

Hipertermie

Aici este un spital de psihiatrie de lângă Freiburg, din sud-vestul Germaniei, care este singurul spital complet de psihiatrie antroposofică – Clinica Friedrich Husemann. Acesta este primul spital antroposofic modern, al zilelor noastre.

www.friedrich-husemann-klinik.de
Clinica Friedrich Husemann, Germania

În clădirea aceea mică, de lemn, a locuit doctor Ita Wegman. Cladirea şi astăzi arată tot aşa, ca pe vremuri. Iar în fundal vedeţi o parte din marele complex de clădiri al spitalului, a Clinicii Arlesheim. Vedeţi că această clădire e mare, are mai mult de 15 de paturi şi 9 medici, cum a început, iar foarte aproape, Clinica Lukas, care este specializată în oncologie este parte acum din acest complex de la Arlesheim, de lângă Basel. Denumirea este acum: Clinica Arlesheim –  Casa Lukas şi Casa Wegman. Cu alte cuvinte, avem de a face aici cu prima fuziune de spitale antroposofice, în Elveţia.

www.klinik-arlesheim.ch
Clinica din Arlesheim – Casa Wegman, Elveția (Klinik Arlesheim –Haus Wegman)
Clinica Arlesheim – Haus Lukas
www.klinik-arlesheim.ch
Spitalul Paracelsus – Zürich
https://paracelsus-spital.com/

Lângă Zürich, tot în Elveţia, avem Spitalul Paracelsus, și vedeţi aici o sală de ginecologie, deci pentru naşteri.

Sală de ginecologie

Avem în fiecare spital și o încăpere în care poţi să-ţi iei rămas bun de la cei care au plecat, care au trecut dincolo. Şi sunt pacienţi care vin la noi doar ca să îşi ia rămas bun de la viaţă, ca să îşi termine viaţa într-un mod demn şi nu să şi-o încheie într-o cutie de lemn, simplă.

Clinica Vidar, Suedia (Vidarkliniken)

Chiar şi pentru cei care s-au străduit, s-au luptat ca să-i ajute pe cei care sunt în stadii terminale, este bine să aibă un loc în care să se poată reîntâlni, măcar pentru o perioadă scurtă de timp, cu ei şi după ce s-a încheiat viaţa. Căci moartea aparţine vieţii.

Cum putem să dăm o faţă umană morţii şi să încercăm să înţelegem mai bine ce înseamnă când cineva îşi părăseşte trupul? Adică încarnare şi excarnare, şi viaţa dintre ele, în care spirit şi materie interacţionează.

Vedeţi că şi aici încăperea este oarecum similar modelată. Culorile, vedeţi cum sunt alese. Ai spaţiu să respiri, lumină din afară, lumină naturală, pe cât posibil, şi nu artificială.

Prietenii din Serbia, bine aţi venit! Nu suntem departe de dânşii, în Italia.

O casă de sănătate, Casa di Salute Raphael (Italia)
www.casaraphael.com

Câteva imagini despre tipuri de terapie:

Încercaţi să vedeţi ce rezultă din imagini, ca relaţie între terapeut şi pacient, pentru că şi aceasta este o parte din terapie. Cum îl poţi vedea în mod adevărat pe celălalt, în mod real.  Adică să ai o relaţie pur profesională şi nu bazată pe simpatie personală. Să ai mai degrabă o empatie spirituală, nu o empatie personală, emoţională. Trebuie să învăţăm lucrul acesta pentru că nu este uşor de realizat. În felul acesta pacientul se simte văzut, se simte, în mare măsură, pe cât posibil, înţeles.

Pentru că numai în cazul acesta el sau ea, pacientul sau pacienta, poate să se relaxeze, poate să dezvolte încredere, se poate deschide. Şi atunci ceea ce faci împreună cu el poate să acţioneze mai profund. Cu cât mai închis e cineva, cu atât mai superficial rămâne tot ce faci cu el.

Un cardiolog

Mă bucur că anul acesta va începe un curs de formare în Euritmie terapeutică şi în România. Ieri m-am întâlnit cu iniţiativa de la Bucureşti.

Euritmie terapeutică

De asemenea, mă bucur mult şi pentru cursul de formare în Masaj ritmic. Foarte bine! Cu alte cuvinte anul acesta este un an istoric pentru România din punctele acestea de vedere. Peste 20 de ani, tot aşa o să stea cineva, undeva şi o să arate imagini: Uitaţi, acum 20 de ani aşa au început lucrurile.

Masaj ritmic

În iniţiativa de pedagogie curativă de la Simeria Veche aveţi un pic din aşa ceva. Se face deja şi acolo, la Simeria Veche, la Centrul de Pedagogie Curativă. Şi în fazele preliminare ale fazelor finale, când pacientul nu poate decât să stea în pat, şi atunci facem asemenea terapii, pentru că-l ajută să-şi uşureze durerile. Când faci orice fel de artă, îţi activezi Eul. Căci activitatea artistică este activitate pură de Eu, în prezenţă  spirituală. Pentru că trebuie să o faci. Aici şi acum. Şi cât de frumos poţi. Şi asta te aduce pe Pământ, în trupul tău şi, prin trupul tău, în legătură cu lumea. Iar prin intermediul simţurilor îţi creezi experienţe senzoriale pe care le poţi simţi şi dacă simţi ceva frumos, te simţi şi mai bine. Iar dacă îţi simţi creativitatea, te şi simţi pe tine că trăieşti. Iar aceasta este cea mai omenească, cea mai umană activitate pe care o putem face, şi anume să fim activi artistic.

Terapie prin pictură

Umanizarea omenirii se petrece prin artă. Iar în procedurile de resocializare ale criminalilor, ale dependenţilor de droguri, ale excluşilor din societate, a lucra un an, doi ani cu terapii artistice la care se adaugă grădinăritul, agricultura după un an-doi, sunt alţi oameni. Se reconectează cu omul din ei înşişi.

Terapie prin sculptură, prin modelaj în lut

Să cânţi împreună cu persoanele în vârstă, în una din casele de bătrâni. Te simţi mai bine la 90 de ani când cânţi, te simţi ca la 80 de ani! Vedeţi că în instituţiile noastre sunt oameni care ajung la vârste foarte înaintate. Avem mulţi pacienţi care au peste 100 de ani. Haideţi să îmbătrânim în Germania! Uneori e incredibil. Am vizitat o doamnă de 104 ani. Avea un rolator din acela cu care se ajuta şi când am ajuns se mişca aşteptându-mă şi i-am pus o întrebare prostească pentru un medic: Cum te simţi? Cum îţi merge? Că doar vedeam că îi merge bine. Ea a zis: Ştiţi, atâta de multe am de făcut. Şi am zis: Bine, bine, dar ce faceţi? Trebuie să motivez pe tinerii care sunt aici, că aşa sunt de deprimaţi, săracii! Tot timpul sunt afară, tot timpul port discuţii cu ei, şi le place să vină să mă întrebe: Spuneţi-ne, care sunt tainele vieţii?

Un aşezământ pentru persoanele în vârstă, la castelul Hamborn

Acestea au fost imaginile, mai avem cam jumătate de oră. Am văzut nişte imagini, am auzit nişte exemple, dar încă nu am spus de fapt ce este medicina antroposofică. Dar ştiu că o parte din dumneavoastră ştiu deja ce este medicina antroposofică. Şi vreau să vă rog să îmi spuneţi ceea ce aţi dori să mă întrebaţi şi când, ce să spun. Şi apoi vreau să vă dau o mică perspectivă despre ce înseamnă medicina antroposofică şi unde anume poate fi ea întâlnită peste tot în lumea asta, înainte de a privi cum stau lucrurile acum cu medicina antroposofică în România, cărei teme o să-i dedicăm restul zilei.

Aurel Laslău: V-aş ruga, despre terapia prin rugăciune, prin meditaţie, conexiunea cu Divinitatea.

Michaela Glöckler: Poate că, înainte, să vă dau o privire de perspectivă asupra instrumentelor medicinei antroposofice. La nivel fizic utilizăm instrumente fizice. Dacă are nevoie de o operaţie, o fac. Dacă a pierdut lichide, atunci trebuie să înlocuiesc lichidele. Cu alte cuvinte, medicina de şcoală este fundamentul medicinei antroposofice. Pentru o evaluare a stării de sănătate avem nevoie de o examinare completă, ca să vedem care este starea pacientului. Am nevoie să ştiu unde sunt situate metastazele, unde se manifestă inflamaţii, trebuie să ştiu cu precizie toate acestea. Şi când am nevoie să intervin în mod acut, atunci medicina de şcoală este cea mai bună. Deci dacă cineva are nevoie de o operaţie, vă rog să nu vă rugaţi! Sigur că veţi însoţi cu rugăciuni aşa ceva, însă aveţi nevoie de un chirurg bun care să facă o operaţie bună. Ceea ce aţi zis dumneavoastră se referă la un alt nivel. Atunci când afecţiunea a ajuns la nivel fizic trebuie să intervenim şi fizic. Şi dacă ai oarecare dimensiuni şi vrei să le reduci, cel mai simplu: mănânci mai puţin. Rugăciunea nu te va ajuta să slăbeşti. Ci reducerea din alimentaţie. Deci acesta este nivelul fizic.

Dacă mergem însă la nivelul forţelor de viaţă, la nivelul vital, acolo ieşi din spaţiu. Eşti în lumea proceselor. Şi trebuie să-ţi imaginezi când, în timp, în urmă, a început procesul oncologic, a început procesul reumatic. Astfel încât 5 sau 10, 15-20 de ani mai târziu s-au manifestat aceste procese. Cum pot să influenţez procesul? Câtă vreme ceva este în proces poţi stimula contraprocese, să aibă loc contraprocese. Căci ceea ce vine, şi pleacă. Şi pentru asta ai nevoie de un total alt mod de gândire, cu totul alte remedii. Căci remediile homeopatice, de exemplu, sunt realizate prin procese. Sunt procese îngheţate. Şi le dai, le administrezi în ritmuri. De 3 ori pe zi, de 2 ori, o dată. Numai 3 zile, după care aştepţi, o dată pe săptămână, în combinaţie cu o anumită dietă, împreună cu schimbarea stilului de viaţă, cu nişte indicaţii bune pentru meditaţie, în fiecare zi să-ţi propui să ai un gând bun. Să dezvolţi recunoştinţă, pe care ai pierdut-o. Intrăm în felul acesta în minunata lume a schimbării şi transformărilor. Şi la acest nivel noi avem: medicamente antroposofice, terapii prin dietă, schimbarea vieţii sau terapie prin stilul de viaţă, terapii de automanagement, de conducere, asumare de sine, o terapie prin care înveţi să dormi, cum să dormi: ori să ai mai mult timp să te odihneşti, ori să devii mai activ. Încercăm să învăţăm să obţinem acces la procese.

Apoi ajungem la nivelul sufletului, acolo unde trăim emoţiile. Cum putem să influenţăm întreg sistemul prin stimularea emoţiilor? Emoţiile, sentimentele pozitive ne încurajează sistemul imunitar, în timp ce emoţiile negative sunt de-stimulative. Cum să dai acces pacientului la emoţiile sale pozitive? Şi aici artele constituie câmpul, domeniul cel mai frumos. Dar şi muncă trupească, atunci când faci euritmie. Când te întinzi şi îţi dai seama cine eşti de fapt şi înveţi să îţi exprimi sentimentele prin intermediul mişcărilor sau prin culori, prin forme, prin sculptură, modelaj sau prin muzică: muzica interioară, muzica exterioară. Sau prin munca biografică, de prelucrare a propriei biografii. Mulţi oameni se îmbolnăvesc pentru că au un sentiment neplăcut faţă de propriul destin. Nu se simt bine cu ei înşişi. Cum să-ţi menţii sănătatea dacă îţi produci continuu sentimente negative despre tine însuţi? Te otrăveşti permanent la nivel sufletesc: autointoxicare. Cum să scapi de ea?  Cum să înveţi să vezi beneficiile pe care ţi le oferă propriul destin? Cum să înveţi faptul că destinul tău este unic? Nu e destul că nu sunt doi pacienţi asemănători, tot aşa, nu sunt două destine egale. Graţie destinului nostru individual devenim individualităţi, personalităţi individuale. Umanitatea din noi este aceeaşi la toţi. Sinea superioară este iubire pură, onestitate pură, autonomie şi libertate pură. Dar felul în care dezvoltăm conştienţă faţă de aceste lucruri este foarte diferit şi face din noi sine individuală în legătură cu Sinea spirituală. Divinul din noi este acelaşi, dar felul în care îl accesăm este diferit de la om la om. Asta este, asta înseamnă munca biografică. Pot să dezvolt conştienţa potrivită pentru aşa ceva? Asupra faptului că biografia mea este calea sacră către Templu, prin intermediul a multor probe şi încercări, multe temeri, multe bucurii, aşa cum este descrisă orice cale de iniţiere.

Căci biografia este propria mea cale de iniţiere! Şi cu cât mai mult o iubesc, o accept, o descopăr, cu atât mai mult şi sufletul meu se însănătoşeşte. Devin mai tolerant, îi înţeleg mai bine pe ceilalţi, acceptând şi respectând diferite căi în viaţă, în lume şi aşa mai departe, aşadar avem un total alt domeniu de vindecare, care domeniu are o puternică influenţă şi la nivelul vital şi la nivelul fizic.

Şi acum vine întrebarea dumneavoastră, la rând. Cum stau lucrurile cu Eu sunt-ul din mine – nivelul Eului, care este centrul activ al sufletului meu, care este ghidul vieţii mele? Cine este cel care simte, care gândeşte, care este activ? Identitatea noastră. Personalitatea noastră. Cu cât mai mult eşti în stare să te identifici cu tine însuţi, cu atât mai sănătos eşti. Cu cât mai mult te lupţi cu tine însuţi, cu atât mai puţin sănătos te simţi. Şi avem o mare problemă şi anume conceptul de vină, de vinovăţie, care înseamnă luptă şi care aduce multe dezamăgiri. Astfel încât înainte de a încerca să găsim o identitate bună, o identificare bună cu noi înşine, trebuie să înţelegem care este misiunea vinovăţiei. Căci vinovăţia ne permite să ne ascultăm conştiinţa morală. Aspectul bun al vinovăţiei este că începem să ne ascultăm conştiinţa. Aspectul rău, însă, al vinovăţiei este că ne pedepsim pe noi înşine sau îi pedepsim pe alţii. Cu alte cuvinte: un comando ucigaş al propriei identităţi. Şi acesta este modul cel mai bun de a te autodistruge. Şi de aceea sfatul lui Rudolf Steiner este: dacă te simţi vinovat, foloseşte acest moment de trezire ca să-ţi asculţi conştiinţa şi încearcă să vezi cum poţi să faci mai bine, dacă ţi se oferă o nouă şansă. Învaţă din propriile greşeli cum poţi să faci mai bine. Şi apoi lasă lucrurile să plece! Nu-ţi îngriji vinovăţia aşa cum o mamă îşi îngrijeşte pruncul. Lasă vinovăţia să plece! Pentru că astfel viaţa va merge mai departe şi prin învăţare devii o persoană mai bună. Dar dacă te distrugi pe tine însuţi şi pe ceilalţi, devii o persoană mai rea. Aşa încât nu este uşor să găseşti accesul la propria identitate. Pentru că ceea ce tocmai s-a spus despre Eu, despre Divinul din noi, Sinea superioară, este, o dată adevărat, poartă în sine caracterul de adevăr, de iubire şi de autonomie. Ori vinovăţia te face dependent. Şi se poate vedea: dependenţa este lipsă de Eu. Încearcă să târască Eul tău în păienjenişul de complexe la nivel sufletesc.

Atunci când medităm, de fapt ce exersăm? Ce antrenăm? Atunci când ne rugăm, ce anume  antrenăm din noi? Încercăm să facem Eul nostru să fie independent de condiţionările vieţii, de condiţionările emoţiilor noastre şi să-l conectăm cu Sinea noastră superioară. De ce ne rugăm cu aceleaşi rugăciuni de-a lungul întregii vieţi? Pentru că încercăm să ne legăm de adevărul etern, prin intermediul gândurilor, prin cuvinte, prin sentimente, prin dispoziţii, prin ritualuri. Încercăm să ne re-legăm de ceea ce este superior în interiorul nostru, cu ceva ce este adevărat, dar încercăm să ne legăm, să ne conectăm şi cu ceva ce este iubire pură, care este opusul pedepsirii, și anume iertarea. Atunci când Rudolf Steiner a fost întrebat: ce greşeală ai ierta? A răspuns: Pe toate, dacă le-am înţeles. Ce poţi înţelege, poţi şi ierta, poţi iubi, poţi accepta, poţi să însoţeşti. Şi aceasta este iubire spirituală prin înţelegere, prin iertare. Şi atunci, Dumnezeu poate vorbi, căci el ne iubeşte, deşi noi suntem atât de vinovaţi. Pentru că avem atât de mult de învăţat încă! Şi să ne dezvoltăm. Suntem o gaşcă de dezvoltatori! Şi ne putem ajuta unul pe celălalt. Aşa stau lucrurile! Suntem fraţi şi surori pe cale. Şi atunci, şi astfel, Eul nostru devine tot mai mult identitate. Şi avem mai puţine polarizări emoţionale între noi şi mai puţine emoţii naţionaliste la nivel sufletesc: Noi! Ce e al nostru! Mâncarea noastră! Cu cât mai coborâtă este călăuzirea noastră interioară, cu atât mai inumană devine societatea noastră. Cu cât mai general uman devine Eul, el devine şi „preşedinte al consiliului de administraţie” al fiinţei noastre. Şi atunci şi viaţa şi societatea vor deveni mai umane. Or, medicina antroposofică vrea să ajute umanizarea individului, ca individul să folosească perioada de boală, care adeseori, pentru pacienţi, este  o perioadă de reflectare şi de schimbare în viaţă, ca să-ţi reprogramezi drumul pe care îl ai de făcut. Şi asta e o şansă mare.

Bineînţeles că avem multe lucruri care nu sunt în ordine, care pot fi vindecate cu adevărat, dacă oamenii se găsesc pe sine şi învaţă să se roage şi să mediteze. Îi poţi trata cu substanţe şi să-i menţii în viaţă, dar nu sunt vindecaţi, nu sunt tămăduiţi. Aşa încât vedem că avem căi diferite prin care ne îmbolnăvim şi diferite căi de vindecare. Un accident fizic are nevoie de vindecare fizică, dar poate fi în acelaşi timp şi o perioadă de reflectare ca să-ţi schimbi viaţa, iar dacă faci acest lucru, atunci previi alte maladii. Şi dacă după o operaţie continui să te porţi, să fii aşa cum erai înainte, poţi fi sigur că mai urmează ceva. Boala vine atunci când au fost prea puţine schimbări înainte, iar cel care schimbă, care face schimbarea, este Eul. Felul în care îţi gestionezi, îţi conduci viaţa. Aşa încât cel mai bun program de prevenire pentru orice afecţiune este să înveţi din viaţă şi să iubeşti viaţa. Atunci e greu să te îmbolnăveşti. Aşa încât începem activitatea preventivă imediat după naştere, prin programele de îngrijire a copilului mic. Şi vedem în educaţie o cale către sănătate, căci cu cât e mai bună educaţia, cu atât mai uşor va fi să te autoeduci. Şi aici avem, apoi, secretul prevenirii. Şi atunci vei conduce procesele forţelor tale, a forţelor fizice, forţelor de viaţă, sufleteşti, forţe de identitate, le vei putea administra într-un mod sănătos. Şi atunci vei rămâne sănătos, te vei menţine sănătos.

Daniela Lazăr: Şi quinta esentia?

Michaela Glöckler: Daniela zice, ce se întâmplă cu al cincilea principiu, că am vorbit numai de patru principii, până acum. Această „quinta essentia”, al cincilea principiu este felul în care lucrăm cu gândirea, cu simţirea şi voinţa noastră, cum le folosim. Şi acesta este, aşa-zicând, secretul sau taina sănătăţii. Aici avem „pecetea lui Mercur”, o ştim din medicină.

Imaginaţi-vă o lemniscată deschisă. Aici avem un concept geometric frumos, al formei acesteia şi anume, ceea ce este aici înăuntru, ajunge să iasă în afară. Ce-i înăuntru, e şi în afară. Şi aici este punctul de întoarcere. Ceea ce este exterior devine interior şi ceea ce este interior devine exterior. Şi aceasta este taina cvint-esenţei. Căci cele patru niveluri, principii numite până acum sunt manifestări, patru manifestări ale forţelor care lucrează în trupul nostru. Trupul meu are viaţă, e un sistem foarte complex. Ştiţi că într-o celulă a ficatului se întâmplă o mie de procese în acelaşi timp. E bine că nu trebuie să ne gândim la cum să se desfăşoare toate acestea. Viaţa este aşadar un sistem complex. Apoi avem toate aceste tensiuni sociale, emoţionale, sufleteşti, în noi. Tot mereu creăm polarităţi în interiorul nostru: simpatie – antipatie, în interior – în afară, luminos – întunecat, rotund – rectiliniu. Şi asta face viaţa interesantă: părerea mea – părerea ta! Asta îmi place, asta nu-mi place! Şi asta creează interacţiunile, acesta-i suflet, cu totul alt tip de forţe, care aduc şi diferenţiere, produc diferenţiere în interiorul trupului. Şi apoi avem forţele de Eu, care sunt forţe de integrare. Când ne simţim ca şi o unitate, ca unul, un întreg. Nu-i minunat, nu-i uimitor acest lucru? Că o persoană sănătoasă se simte ca un punct: Eu sunt. Şi nu este sfâşiată între intenţii şi polarităţi. Ci totul laolaltă. Aşa ne manifestăm fizic.

Dacă însă ne uităm la viaţa noastră sufletesc-spirituală, putem observa aceleaşi forţe la lucru, care dau expresii vitale, expresii sufleteşti, expresii spirituale trupului nostru. Acesta-i trupul şi aici suntem în afara trupului. Aceleaşi forţe care dau viaţă, polaritate şi integrare în trup, pot ca, atunci când eşti matur, când devii mai bătrân şi nu mai eşti aşa de frumos, toate aceste forţe care nu mai sunt folosite în propriul trup, ies în afară şi îţi creează aura spirituală. Viaţa ta fizică, atunci când îşi părăseşte trupul devine viaţă a gândurilor tale. De aceea gândirea este atât de complexă. Pentru că este viaţă spirituală, este viaţă în afara trupului. Şi apoi, puterea de diferenţiere a trupului, senzitivitatea trupului devin empatie: simţire, compasiune extracorporală sau lipsită de trup. Dacă ai compasiune față de cineva nu este vorba de sentimentul de sine, ci este faptul că eşti în celălalt, simţi cu celălalt: com-pasiune. Iar când forţele de integrare ies în afara trupului, ai la dispoziţie voinţă liberă. Eul meu în trupul meu nu este liber, ci depinde de constituţia mea corporală, dar atunci când aceste forţe de Eu sunt în afara trupului, am trăirea, ca activitate spirituală a voinţei libere. Voinţă liberă, voinţă eliberată de trup. Şi apoi învăţăm să lucrăm cu forţele noastre spirituale, care muncă are un efect vindecător şi asupra forţelor de încorporare.

Atunci când gândirea se leagă de adevăr, simţirea se leagă de compasiunea faţă de ceilalţi, iar voinţa ta iubeşte, doreşte să rezolve problemele lumii, atunci trupul devine tot mai sănătos şi mai sănătos. De ce? Căci cu cât eşti mai activ înspre lume, pentru că aceste forţe ies în afară pentru lume, cu atât mai bine pot să lucreze şi contraforţele care au această tendinţă (prima lemniscată deschisă). Când îţi digeri micul dejun, ai o grămadă de lucruri de făcut aici, în interiorul trupului. Rezultatul este că te hrăneşti pe tine însuţi, iar sistemul imunitar prelucrează, prin ceea ce ai ingerat şi îl face să devină propriu, substanţă proprie. Când mâncăm, transformăm natura şi o umanizăm. Când gândim, când simţim, când facem ceva în lume, ne adaptăm la nevoile lumii. Devenim lumea. Comunicăm cu lumea. Ne transformăm pe noi înşine şi înţelegem lumea. Cu cât ai mai multă orientare aici, înspre a comunica cu lumea, cu atât mai bine lucrează, devine mai egoist sistemul tău imunitar. Căci aceasta nu este doar geometrie, ci este şi ceea ce cu putere se manifestă în interior, ca să poată deveni la fel de puternic în afară. Cu cât mai bun este egoismul meu biologic, cu atât mai puternice sunt capacităţile mele. Şi cu cât mai mult folosesc, urmez acest gest al activităţii spirituale, cu atât mai altruist sunt aici, acolo, în afara trupului, unit cu înţelesul vieţii, şi cu atât mai sănătos va fi egoismul meu biologic în trupul meu (autoconservare).

Dacă inversez însă (a doua lemniscată deschisă), şi mă gândesc la proprietăţile mele, la părerile mele, la nevoile mele, cu cât mai mult mă gândesc numai la asta, cu atât mai mult trupul meu devine altruist şi atunci face opusul. Aşa încât, în sensul acesta, orice afecţiune, orice boală imită tendinţa spirituală pe care o am. Şi orice exerciţiu spiritual pune forţele care îmbolnăvesc la locul lor, la locul potrivit. Şi aici avem de-a face cu un total alt domeniu şi cu studiul cu adevărat profund esoteric, medical, antroposofic. Şi care este în acelaşi timp şi total nepotrivit de discutat tocmai acum, la sfârşitul acestei contribuţii şi e imposibil să vă lăsăm să plecaţi total încurcaţi. Dar haideţi să purtăm această vină împreună.

Trebuie să încheiem acum, mulţumind Danielei pentru această foarte importantă întrebare, dar clar că avem mult de lucru de aici încolo. Şi asta e bine, să închei ceva cu perspective. Mulţumim de ascultare. Şi mulţumim pentru acest eveniment. Bravo!

Lasă un răspuns