Fragmente din Ştiinţa ocultă – GA 13 de Rudolf Steiner
traducerea editurii Univers Enciclopedic 2011
Imaginație
„Să ilustrăm aceste lucruri cu un exemplu de cufundare interioară, folosind o reprezentare simbolică. Mai întâi, o astfel de reprezentare trebuie construită în suflet. Să ne închipuim o plantă: cum prinde rădăcină în sol, cum dă la iveală frunză după frunză, cum se desfăşoară în floare. Iar acum să ne imaginăm lângă plantă un om. Să dăm viaţă în sufletul nostru gândului că omul are calităţi şi aptitudini care prin comparaţie cu cele ale plantei sunt mai desăvârşite. Gândiţi-vă că el se poate deplasa aici sau acolo potrivit sentimentelor şi voinţei sale, în timp ce planta este legată de sol. Acum spuneţi: Desigur, omul este mai perfect decât planta; în schimb, eu constat la el şi însuşiri pe care la plantă nu le percep şi prin aceasta planta mi se pare, dintr-o anumită perspectivă, mai perfectă decât omul. Omul este plin de pofte şi pasiuni, el este condus de acestea în comportamentul său. Referindu-mă la om, eu pot vorbi de rătăciri datorate poftelor şi patimilor sale. La plantă constat că ea urmează legile pure ale creşterii de la frunză la frunză, că îşi deschide floarea fără pasiune spre raza solară virgină. Pot spune că omul are o anumită perfecţiune faţă de plantă, dar el a plătit această perfecţionare prin aceea că a lăsat să se adauge în fiinţa sa forţelor plantei, care mie îmi apar pure, pofte, dorinţe şi patimi. Îmi imaginez că sucul verde curge prin plantă şi că aceasta este expresia legilor de creştere pure, lipsite de patimă. Apoi îmi imaginez cum sângele roşu curge prin venele omului şi cum acesta este expresia poftelor, dorinţelor şi patimilor. Fac să se nască toate acestea în sufletul meu ca un gând plin de viaţă. Îmi reprezint, mai departe, cum omul este capabil de evoluţie; cum îşi poate clarifica şi purifica poftele şi patimile prin capacităţile sale sufleteşti superioare. Mă gândesc cum poate fi distrus astfel ceva inferior din poftele şi patimile acestea, şi cum ele pot să renască pe o treaptă superioară. Atunci sângele va putea fi expresia poftelor şi patimilor purificate. Privesc, de exemplu, în spirit la trandafir şi spun: În petala roşie a trandafirului eu văd culoarea sucului verde al plantei transformat în roşu; iar trandafirul roşu ascultă ca şi frunza verde de legile curate, lipsite de patimi ale creşterii. Roşul trandafirului ar putea să devină pentru mine simbolul unui sânge care este expresia poftelor şi patimilor purificate, care s-au dezbărat de ceea ce este inferior şi în puritatea lor se aseamănă forţelor care acţionează în trandafirul roşu. Încerc să nu prelucrez astfel de gânduri numai în raţiunea mea, ci să le las să devină vii şi în simţirea mea. Eu pot să am o senzaţie care mă face fericit când îmi reprezint puritatea şi lipsa de pasionalitate a plantei care creşte; pot să produc în mine sentimentul că unele perfecţiuni superioare trebuie plătite cu dorinţe şi pofte. Aceasta poate transforma fericirea pe care am simţit-o mai înainte într-un sentiment grav; apoi, se poate anima în mine sentimentul unei fericiri eliberatoare, când mă dăruiesc gândului privitor la sângele roşu care poate deveni purtător de trăiri interioare curate, ca şi sucul roşu al trandafirului. Este esenţial să nu te dăruieşti fără nicio simţire gândurilor care servesc la construirea unei reprezentări simbolice. După ce ai trecut prin astfel de gânduri şi sentimente, transformă-le în următoarea reprezentare simbolică. Închipuiţi-vă o cruce neagră. Aceasta să fie simbolul părţii josnice anulate a poftelor şi pasiunilor, iar acolo unde se întretaie braţele crucii imaginaţi-vă şapte trandafiri roşii, străluci tori, aşezaţi în cerc. Aceşti trandafiri să fie simbolul unui sânge care este expresia patimilor şi poftelor purificate*.
*Nu are importanţă în ce măsură aceste gânduri sunt ştiintific justificate. Căci este vorba de dezvoltarea unor gânduri legate de plantă şi de om care, fără nici o teorie, pot fi obţinute printr-o concepţie simplă. Astfel de gâduri îşi au şi ele importanţa lor alături de reprezentările teoretice a căror importantă este bazată pe raţiuni de ordin ştiintific. Gândurile amintite nu sunt prezente pentru a reprezenta ştiintific o stare de fapt, ci pentru elaborarea unui simbol, care se dovedeşte activ sufleteşte, indiferent ce obiecţie i-ar sugera unei personalităţi oarecare împotriva construirii acestui simbol.
O astfel de reprezentare simbolică trebuie să fie cea pe care o trezim în suflet, în modul ilustrat mai sus, la reprezentarea unei amintiri. O astfel de reprezentare are puterea să trezească sufletul, dacă i te dăruieşti ei în cufundare interioară. Orice altă reprezentare trebuie să fie exclusă în timpul cufundării. Numai simbolul descris trebuie să plutească în spirit în faţa sufletului, cât se poate de viu. Este important ca acest simbol să nu fie evocat pur şi simplu ca o reprezentare trezitoare, ci ca el să fie construit prin anumite reprezentări legate de plantă şi om. Căci influenţa unui astfel de simbol depinde de faptul că el a fost alcătuit în modul descris, înainte de a-l fi folosit la cufundarea interioară. Dacă este închipuit fără o astfel de activitate de construire realizată mai întâi în sufletul propriu, el va rămâne rece şi mult mai inactiv decât atunci când şi-a primit forţa iluminatoare de suflet prin pregătire. În timpul cu fundării nu trebuie totuşi să evoci în suflet toate gândurile pregătitoare, ci trebuie lăsat să plutească în spirit cât se poate de vie nu mai imaginea însoţită de acea simţire care s-a instalat ca rezultat al gândurilor pregătitoare. Simbolul devine astfel semn, alături de trăirea afectivă. Principiul activ se află în stagnarea sufletului în această trăire. Cu cât te poţi menţine mai mult timp fără să se amestece o altă reprezentare cu atât mai mare este efectul întregului demers. Totuşi este bine dacă, în afara timpului dedicat cufundării propriu-zise, se repetă de mai multe ori construirea imaginii prin gânduri şi sentimente de felul celor descrise mai sus, pentru ca starea afectivă să nu pălească. Cu cât ai mai multă răbdare pentru o astfel de reînnoire, cu atât mai importantă este imaginea pentru suflet. (În expunerile din cartea mea Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? sunt date şi alte exemple de mijloace pentru obţinerea cufundării interioare. Deosebit de active sunt me di taţiile descrise aici asupra devenirii şi trecerii unei plante, asupra forţelor devenirii care dormitează într-o sămânţă de plantă, asupra formelor cristalelor etc. În această carte s-a intenţionat să fie prezentată, cu ajutorul unui exemplu, esenţa meditaţiei.)”
Inspirație
„Omul poate obţine cunoaşterea prin inspiraţie şi intuiţie chiar şi numai prin exerciţii sufleteşti-spirituale. Ele sunt asemănătoare celor pe care le-am descris drept „cufundări interioare” (meditaţie) pentru atingerea imaginaţiunii. Însă în timp ce în cazul exerciţiilor care conduc la imaginaţiune are loc o legătură cu lumea fizic-sensibilă, în cazul celor destinate inspiraţiei această legătură trebuie eliminată. Pentru a desluşi ce trebuie să se întâmple aici, este necesar să te mai gândeşti o dată la simbolul rosacrucii. Dacă meditezi la acesta, atunci ai în faţa ta o imagine ale cărei părţi sunt preluate din lumea sensibilă: culoarea neagră a crucii, trandafirii etc. combinarea acestor părţi în rosacruce nu este însă luată din lumea fizic-sensibilă. Dacă acum şcolarul spiritului încearcă să facă să dispară cu totul din conştienţa sa crucea neagră şi trandafirii roşii ca imagini ale unor obiecte sensibil adevărate şi să păstreze în suflet numai acea activitate spirituală care a combinat aceste părţi, atunci el are un mijloc pentru o meditaţie care-l duce treptat la inspiraţie. Trebuie să te întrebi în sufletul tău: ce am făcut interior pentru a împreuna crucea cu trandafirul? Ce am făcut (procesul sufletului meu) vreau să menţin; în acelaşi timp vreau să fac să dispară din conştienţă imaginea însăşi. Atunci vreau să simt în mine ce a făcut sufletul meu pentru a produce imaginea, dar imaginea însăşi nu vreau să mi-o reprezint. Vreau să trăiesc de aici încolo în propria mea activitate, care a creat imaginea. Eu nu vreau, aşadar, să mă cufund în nicio imagine, ci în propria mea activitate sufletească producătoare de imagini. O astfel de cufundare trebuie făcută pentru multe simboluri. Aceasta conduce apoi la cunoaşterea prin inspiraţie.”
Intuiție
„Exerciţiile pentru intuiţie pretind ca discipolul spiritului să nu facă să dispară din conştienţa sa numai imaginile cărora li s-a dăruit pentru obţinerea imaginaţiunii, ci şi viaţa în propria sa activitate sufletească în care s-a cufundat pentru obţinerea inspiraţiei. El trebuie, aşadar, să nu aibă în suflet literalmente nimic din trăirile exterioare sau interioare cunoscute anterior. Dacă însă acum, după ce a eliminat trăirile exterioare şi interioare, nu ar fi nimic în conştienţa sa, dacă chiar conştienţa sa ar dispărea şi el ar cădea în inconştienţă, ar putea recunoaşte în acest fapt semnul că nu a devenit încă suficient de matur pentru a face exerciţiile pentru intuiţie; el ar trebui să continue exerciţiile pentru imaginaţie şi inspiraţie. Vine o dată şi timpul când conştienţa nu este goală după ce sufletul a îndepărtat trăirile interioare şi exterioare, în care după această îndepărtare rămâne în conştienţă un efect, în care te poţi dărui de asemenea prin cufundare, aşa cum anterior te-ai dăruit lucrurilor care îşi datorează existenţa impresiilor exterioare şi interioare. Acest „ceva” este însă de o natură foarte specială. Prin comparaţie cu toate experienţele premergătoare, este ceva cu totul nou. Când îl trăieşti, ştii: acest lucru nu l-am cunoscut mai înainte. Este o percepţie, aşa cum este percepţie şi sunetul adevărat pe care-l aude urechea, dar acest ceva poate intra în conştienţa mea numai prin intuiţie, aşa cum sunetul poate intra în conştienţă numai prin ureche. Prin intuiţie este eliminat ultimul rest fizic-sensibil din impresiile omului; lumea sprituală începe să devină deschisă pentru cunoaştere într-o formă care nu mai are nimic comun cu proprietăţile lumii fizic-sensibile.”
„Experienţele intuiţiei sunt însă delicate, intime şi de mare fineţe; iar corpul fizic al omlui este, pe treapta actuală de dezvoltare a sa, grosolan în relaţia cu ele. Din această cauză, el reprezintă o piedică puternică pentru succesul exerciţiilor pentru intuiţie. Dacă acestea se continuă în mod energic, cu perseverenţă şi în calmul interior necesar, vor depăşi în final marile piedici puse de corpul fizic. Discipolul spiritului observă acest lucru în faptul că anumite exprimări ale corpului fizic care mai înainte aveau loc fără conştienţa sa acum el şi le subordonează. El observă acest lucru şi prin aceea că pentru scurt timp simte nevoia de a regla respiraţia (sau lucruri asemănătoare), în aşa fel încât să se armonizeze sau să fie în consonanţă cu ceea ce face sufletul în exerciţii sau în cufundarea interioară. Idealul evoluţiei este ca prin corpul fizic să nu fie efectuate niciun fel de exerciţii, nici exerciţii de respiraţie, ci ca tot ceea ce trebuie să se întâmple cu el să se instaleze numai ca urmare a exerciţiilor de intuiţie pură.”