Rudolf Steiner și relația sa cu Michael

de Sergej O. Prokofieff¹

Traducere: Cristina Muică

Încă din prima tinereţe, Rudolf Steiner a avut o relaţie aparte cu impulsurile venite de la actualul Spirit al timpului, Michael. Aşa că el şi-a trasat calea pe care să o urmeze, chiar de când era doar un băieţandru, ca o sarcină pur michaelică, o sarcină care trebuia să aibă o importanţă decisivă pentru omenire nu doar în acele vremuri sau în cele de astăzi, ci pentru multe secole de atunci înainte. La vârsta de 8 ani, la primul său contact cu geometria, a formulat deja, chiar dacă nu exact cu aceste cuvinte, dar cu multă simţire, sarcina centrală a întregii sale vieţi astfel: Cum ar fi posibil să purtăm în suflet experienţele spirituale, trăirile spirituale, impresiile spirituale întocmai ca în cazul teoremelor acestei ştiinţe riguroase? Un mod de a pune problema primordial michaelic, primordial modern.

Încă de la vârsta de 7 ani, Rudolf Steiner a avut parte de percepţii spirituale². Dar chiar de la 8 ani a dorit să nu rămână doar la acestea, ci să facă în mod de sine stătător primii paşi spre ceea ce va deveni misiunea vieţii sale. „Fiind copil, nu-mi spuneam desigur foarte clar, dar simţeam că ar trebui să purtăm în noi, la fel ca geometria, şi cunoştinţele despre lumea spirituală” (GA 28, cap. I). Astfel îşi aminteşte Rudolf Steiner, în autobiografia sa intitulată Mein Legensgang (Cursul vieţii mele), scrisă spre sfârşitul vieţii, de acel moment decisiv din viaţa sa, şi adaugă: „În raporturile mele cu geometria trebuie să văd primul germene al unei concepţii care s-a dezvoltat treptat în mintea mea. Ea exista deja în mine, mai mult sau mai puţin inconştient, în copilărie, iar în jurul vârstei de 20 de ani a luat o înfăţişare bine determinată, pe deplin conştientă” (Ibidem).

Totuşi, pentru a ajunge la această „înfăţişare pe deplin conştientă” a misiunii vieţii sale, care a culminat mai târziu cu întemeierea ştiinţei spirituale, a fost necesar ca în viaţa sa să se mai petreacă anumite lucruri. Aşa că ne putem pune întrebarea: Ce făcea tânărul Rudolf Steiner prin 1879, la începutul epocii actuale, cea a lui Michael? Căci exact în acele momente îşi punea problemele michaelice decisive, pe care de atunci încolo a continuat să le urmărească în mod consecvent şi fără nicio fractură, prin toate suişurile şi coborâşurile evoluţiei sale lăuntrice, până la sfârşitul vieţii.

În acel an, Rudolf Steiner împlineşte vârsta de 18 ani şi începe să se preocupe intens de taina Eului uman. Acest fapt l-a adus deja în apropierea lui Michael. Căci acesta, ca Spirit al timpului, este acea entitate a ierarhiilor care are ca înveliş exterior substanţa Eului. Aceasta înseamnă că Michael se îndreaptă către oameni pornind dintr-o substanţă înrudită cu Eul omenesc. Noi, oamenii, ne ducem traiul pe Pământ în corpul nostru fizic. Îngerii au ca înveliş exterior corpul eteric, iar Arhanghelii corpul astral. Însă Arhaii, Spiritele timpului, au ca veşmânt exterior această substanţă a Eului, care corespunde cu ceea ce este mai important în fiinţa omenească. Şi prin aceasta Michael poate avea acces la oameni.

Deci în acel an Rudolf Steiner şi-a pus întrebarea, decisivă pentru el şi pentru calea  a ulterioară, cu privire la Eul omului, pentru ca apoi să-şi dea un răspuns pornind de la experienţa sa spirituală. În legătură cu aceasta, putem citi în cartea Cursul vieţii mele: „O întreagă lume de fiinţe spirituale mi-a arătat că «Eul», care este el însuşi spirit, trăieşte în lumea spiritelor, şi am putut contempla direct acest lucru” (GA 28, cap. III). Prin aceste cuvinte Rudolf Steiner ne dezvăluie experienţa suprasenzorială a Eului său, pe care a avut-o la vârsta de 18 ani.

În acelaşi an, în viaţa lui s-a ivit o aspiraţie mai amplă, de asemenea pur michaelică, pe care a descris-o în felul următor într-o retrospectivă ulterioară: „Am lucrat apoi în mod tot mai conştient pentru a putea să torn acea contemplare directă a lumii spirituale în forma gândirii” (Ibidem, sublinierea lui Steiner). Înseamnă că de pe atunci se lupta deja în mod conştient şi cu un scop clar cu problema următoare: Cum ar putea să fie transformată gândirea omului în aşa fel încât ea să nu mai zdrobească sau chiar să ucidă impresiile spirituale, ci să le ilumineze, pentru ca omul să poată să ia parte ca fiinţă liberă, cu o puternică conştienţă a Eului şi cu deplină luciditate, şi la evenimentele şi procesele din lumea spirituală? Sau, cu alte cuvinte: Cum ar putea omul să devină un tovarăş de luptă şi un colaborator al entităţilor spirituale şi îndeosebi al noului Spirit al timpului?

De aceste probleme, chiar dacă nu formulate exact ca în această prezentare rezumativă, se ocupa intens Rudolf Steiner prin anul 1879, care se suprapune în timp cu primul său nod lunar. În conferinţele mele cu privire la biografia sa, ţinute în anul 2011 la Goetheanum cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naştere, această tematică a ocupat un loc central. Cu acel prilej a fost expus mai pe larg modul în care această cale lăuntrică l-a condus pe Rudolf Steiner direct spre Michael³. La aceasta a contribuit şi întâlnirea pe care a avut-o ceva mai târziu, când avea vreo 18 ani şi jumătate, cu un maestru rosicrucian rămas necunoscut. Acesta i-a pus la dispoziţie un instrumentar ocult, cu ajutorul căruia a putut să-şi atingă obiectivele pe care şi le stabilise deja el însuşi. În acest mod Rudolf Steiner a pornit pe calea spre Michael ca un rosicrucian autentic, modern, nu legat de cine ştie ce tradiţie străveche, ci sub îndrumarea directă a actualului Spirit al timpului.

Ce s-a mai întâmplat după aceea? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să avem în vedere o trăsătură caracteristică a lui Rudolf Steiner, ale cărui cercetări spirituale s-au materializat în cele peste 350 de volume ale operei sale, dar care nu a vorbit aproape deloc despre experienţele spirituale proprii. Aceasta ne dovedeşte nu numai marea lui modestie, ci în mod deosebit marea rigurozitate cu care se raporta la propriile sale experienţe în lumea spirituală. Pentru a le împărtăşi oamenilor, aştepta până când putea să le prezinte ca rezultate obiective ale cercetărilor sale din domeniul ştiinţei spirituale, prin publicarea unor cărţi sau susţinerea unor conferinţe⁴.

Sub acest aspect Rudolf Steiner se afla şi se află până astăzi într-un contrast izbitor cu mulţi dintre contemporanii noştri, care chiar în cazul unei trăiri spirituale complet incipiente simt imediat un impuls irezistibil de a relata peste tot acest fapt. De aceea „observaţiile personale” ale lui Rudolf Steiner, adică comunicările cu privire la propriile experienţe în lumea spirituală, care pot fi găsite pe ici, pe colo, răzleţe, doar foarte rar, sunt întotdeauna de o importanţă cu totul deosebită. Le putem percepe ca fiind perle preţioase presărate prin operele sale, care ar trebui tratate cu o deosebită consideraţie şi recunoştinţă. Astfel, abia spre sfârşitul şederii în Torquay (Anglia) a relatat întâlnirea sa conştientă cu Michael, petrecută pe când trăia la Weimar. Atunci el a putut să asiste, în lumea spirituală din apropierea Pământului, la lupta Spiritului timpului cu dragonul ahrimanic şi a preluat de acolo, din domeniul spiritual al lui Michael, marile probleme universale privitoare la viitorul omenirii. (Vezi propria sa relatare cu privire la această întâlnire, mai departe, în acest capitol.)

Dar cum s-a produs în viaţa lui Rudolf Steiner această întâlnire cu Michael? El a ajuns la ea pe o cale rosicruciană modernă – nu în spiritul vechiului rosicrucianism –, aşa cum a devenit posibil numai după ce a început epoca lui Michael, în anul 1879, atunci când Michael s-a coborât din Soare în apropierea Pământului, ceea ce a făcut ca întreaga relaţie a omenirii cu Michael să se modifice în mod radical. Calea spre o astfel de întâlnire fusese deja netezită de vechii rosicrucieni. Pe vremuri, la ieşirea din Evul Mediu şi la începutul epocii moderne, ei studiaseră cu sârg sistemul lui Copernic. Spiritualizaseră în sufletul lor acea ştiinţă prin metodele rosicruciene de instruire spirituală şi o aduseseră înaintea zeilor. Este ceea ce ne prezintă Rudolf Steiner în conferinţa sa din 13 ianuarie 1924. Rosicrucienii de atunci l-au întâlnit, de fapt, pe Michael pe acea cale, dar într-o formă aparte. Rudolf Steiner ne indică faptul că şi cei mai avansaţi dintre rosicrucieni – în contextul general al conferinţei putem să ne gândim chiar la Christian Rosenkreutz – înainte de anul 1879 nu l-ar fi putut întâlni pe Michael decât ca prin vis, într-o stare asemănătoare cu cea de vis, nu în deplină conştienţă. El spune textual: „Rosicrucianismul se distinge prin faptul că cele mai luminate spirite ale sale au avut o dorinţă intensă de a-l întâlni pe Michael. Puteau să facă acest lucru doar ca prin vis” (GA 233a).

Se proiectează astfel o lumină intensă asupra biografiei tânărului Rudolf Steiner. Ce a făcut el, ca student la Viena, după întâlnirea cu maestrul rosicrucian? A studiat cu zel aproape toate ştiinţele. Lista prezentată în conferinţa sa autobiografică cuprinde nouă discipline: „chimie, fizică, zoologie, botanică, biologie, geologie, matematică, geometrie şi mecanică pură.”⁵ La acestea se adaugă studiul intensiv al filosofiei moderne până la Kant, Fichte, Hegel, Schelling şi unii filosofi mai puţin cunoscuţi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Deci se poate spune fără exagerare că în câţiva ani a cuprins aproape tot patrimoniul de idei al omenirii, în cele două direcţii principale ale sale – ştiinţa şi filosofia.

Însă atât la Viena, cât şi mai târziu, la Weimar, s-a interesat şi de artă, care pe atunci, sub influenţa materialismului dominant, devenea tot mai naturalistă. Impresii similare a primit Rudolf Steiner şi din domeniul religiei⁶.

Ce a făcut el cu toate acestea? Mai întâi le-a explicat în lumina concepţiei atotcuprinzătoare despre lume a lui Goethe. Încă de la 18 ani se preocupa intens de arta acestuia, iar de la 22 de ani de modul lui singular de abordare a ştiinţei, pentru ca pe această cale să prelucreze lăuntric, în sine, cunoştinţele din domeniul ştiinţelor naturii dobândite prin învăţare.

La Weimar s-a adăugat şi o preocupare temeinică pentru Darwin şi Haeckel, ale căror concepţii le-a prezentat mai târziu în volumul al doilea al monografiei sale Welt- und Lebensanschauungen im 19. Jahrhundert (Concepţii despre lume şi despre viaţă în secolul al XIX-lea)⁷ în spiritul abordării goetheene a modului de înţelegere a naturii.

Rudolf Steiner însuşi ne relatează: „Am conceput volumul al doilea al acestei cărţi în aşa manieră încât, într-o formă spiritualizată, darwinismul şi haeckelismul, văzute în lumina concepţiei despre lume a lui Goethe, să poată constitui punctul de plecare pentru o adâncire spirituală în enigmele Universului (GA 28, cap. XXX, sublinierea lui Rudolf Steiner). Deci prelucrarea lăuntrică de către Rudolf Steiner a haeckelismului în spiritul concepţiei lui Goethe s-a produs deja în perioada când el se afla la Weimar.

Această primă treaptă a remodelării gândirii moderne în domeniul ştiinţelor naturii a fost urmată de o a doua, şi anume de o spiritualizare mai amplă, în sensul liniilor directoare pe care le primise Rudolf Steiner de la maestrul său rosicrucian. Atunci el a adus toate acestea zeilor, pentru ca apoi, conform spuselor sale, să primească înapoi de la ei problematica evoluţiei, aşa cum ne este prezentată în lucrarea Die Geheimwissenschaft im Umriss (Ştiinţa ocultă). El însuşi ne relatează acest lucru: „Dacă aţi fost pătrunşi de principiul de iniţiere rosicrucian de care am vorbit aici, studiaţi acum haeckelismulcu tot materialismul său, studiaţi-l şi lăsaţi-vă pătrunşi de tot ceea ce este descris ca metodă de cunoaştere în Wie erlangt man Erkenntnisse der höheren Welten? (Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile supe rioare?)⁸ Învăţaţi […] tot ceea ce se poate învăţa prin ştiinţele naturii exterioare, duceţi apoi zeilor şi veţi primi ceea ce este descris despre evoluţie în cartea mea Ştiinţa ocultă” (GA 233a, 13 ianuarie 1924).

Cel care, după anul 1879, deci după ce a început epoca lui Michael, este în stare să aducă în felul acesta înaintea zeilor nu numai ştiinţa, ci şi arta şi religia, care au devenit din ce în ce mai materialiste, va întâlni de fapt pe această cale pe Michael ca Spirit al timpului actual. „Şi ceea ce face omul acolo, dacă duce cu sine în lumea spirituală cunoştinţele ştiinţifice dobândite pe Pământ, creaţiile artei naturaliste sau chiar senzaţiile produse de religie, care acţionează naturalist în adâncul sufletului – căci în esenţă şi religia a devenit naturalistă –, dacă toate acestea sunt aduse sus [în faţa zeilor], omul va întâlni de fapt, dacă şi-a dezvoltat această capacitate, pe Michael” (Ibidem). Dar de data aceasta nu ca prin vis – cum era cazul la vechii rosicrucieni –, ci într-un mod nou, pe deplin conştient. Căci „începând de la sfârşitul ultimei treimi a secolului al XIX-lea, oamenii pot să-l întâlnească în spirit, în mod conştient, pe Michael” (Ibidem).

Chiar aceasta a fost calea pe care a avut Rudolf Steiner prima sa întâlnire cu Michael. În perioada petrecută la Weimar (1890-1896) el l-a întâlnit pe Michael în lumea spirituală aflată în imediata apropiere a Pământului, în deplină conştienţă, pornind din Eul său liber, purtat de cele mai pure forţe ale sufletului conştienţei, pe care le putuse dezvolta pe deplin îndeosebi prin preocupările legate de filosofie, de ştiinţe şi de scrierile de ştiinţele naturii ale lui Goethe. În felul acesta, Rudolf Steiner a fost primul rosicrucian care, în epoca noastră michaelică, l-a întâlnit pe Michael în mod pe deplin conştient în lumea spirituală ca Om-Eu modern. El însuşi descrie această întâlnire în următoarele cuvinte: „Aceasta înseamnă că dacă omul trăieşte cu sufletul raţiunii şi al afectivităţii în afara lumii fizice⁹, atunci ar putea să trăiască în regiunea, în sfera în care a pătruns chiar Michael în viaţa sa terestră” (GA 240, 12 august 1924)¹⁰.

Aşa a aflat Rudolf Steiner, din acea sferă spirituală, misteriul cosmic al lui Michael, pe care nu l-a putut dezvălui decât spre sfârşitul vieţii sale, după Congresul de Crăciun. Era vorba îndeosebi de marile probleme ale evoluţiei omenirii şi Universului, care puteau fi conştientizate acolo. „Însă acolo, în culise, dincolo de acest văl subţire, în regiunea lui Michael, acolo sunt puse marile probleme ale vieţii” (Ibidem).

De această dezvăluire a problemelor Universului este legată şi o mare confruntare spirituală. Este vorba de lupta îndârjită pe care va trebui să o poarte Michael cu dragonul ahrimanic, pentru a apăra viitorul Pământului şi al oamenilor. În această luptă îi vor sta alături mai ales acele suflete care înainte de asta au absolvit, sub îndrumarea sa, şcoala suprasensibilă a lui Michael, pentru ca apoi, începând din secolul al XX-lea, să lucreze pe Pământ ca suflete de antroposofi, pentru misiunile Spiritului timpului. „Fenomene năprasnice s-au petrecut în spatele unui văl, toate grupate în jurul unei entităţi spirituale pe care o desemnăm cu numele de Michael. Au fost acolo partizani puternici ai lui Michael, suflete ale oamenilor care pe atunci nu se aflau într-un corp fizic, ci în intervalul dintre moarte şi o nouă naştere, dar au fost şi unele forţe demonice puternice care, sub influenţe ahrimanice, se opuneau cu îndârjire la ceea ce urma să vină în lume prin intermediul lui Michael”(Ibidem).

Toate acestea au fost văzute de Rudolf Steiner, în perioada şederii sale la Weimar, în spatele vălului lumii fizic-senzoriale, în sfera spirituală situată în imediata apropiere a Pământului. În acelaşi timp i s-a arătat treptat esenţa misteriilor lui Michael, pe care le-a putut contempla de asemenea în sfera lui Michael. Prin aceasta a fost iniţiat încă din tinereţe – cel puţin într-un stadiu incipient – în aceste misterii, dar a fost nevoie să mai treacă zeci de ani până să poată vorbi oamenilor despre ele. Doar după Congresul de Crăciun a avut posibilitatea să vorbească deschis despre acest subiect. Căci prin ceea ce s-a realizat atunci anumiţi demoni ahrimanici care împiedicau acest lucru au fost înfrânţi. „De fapt, tot ce a devenit posibil să fie prezentat Societăţii Antroposofice după Congresul de Crăciun, prin modul în care mi s-a permis începând din acele vremuri să lucrez de unul singur în mod ocult, nu sunt lucruri noi, căci în ocultism nu se poate să comunici imediat, astăzi, lucruri pe care le-ai descoperit de-abia ieri, sunt lucruri vechi, lucruri care au fost trăite în modul pe care vi l-am descris, dar s-a ajuns ca demonii, care mai înainte nu ar fi lăsat ca aceste lucruri să fie expuse, să fie nevoiţi să tacă” (GA 240, 12 august 1924).

Rudolf Steiner a expus în mod foarte detaliat misteriul lui Michael în Cosmosul nostru îndeosebi în conferinţele despre karma Societăţii Antroposofice şi în aşa-numitele scrisori ale lui Michael. Şi tot acolo a indicat calea michaelică spre Christos, care poate fi urmată de oameni doar începând din vremurile noastre (de la începutul actualei epoci a lui Michael) şi pe care Rudolf Steiner a fost primul care a mers.

Să luăm acum o singură afirmaţie din scrisorile lui Michael: Michael, acum nu prin el însuşi – deoarece el respectă pe deplin libertatea omului –, ci prin imaginea sa, care este în acelaşi timp un model, îi călăuzeşte pe oameni în sfera lui Christos, scoţându-i din domeniul lui Ahriman, prin care este cuprinsă întreaga ştiinţă materialistă de astăzi. Este o cale unică, modernă, a lui Michael spre Christos, în care devine o realitate lăuntrică deplină ceea ce Rudolf Steiner a sintetizat într-o singură frază: „Asemenea oameni¹¹ văd cum trebuie să fie condus omul în mod liber prin imaginea lui Michael din sfera lui Ahriman în sus până la Christos” (GA 26, Teza din 19 octombrie 1924).

Din cele spuse mai sus putem să înţelegem de ce a studiat Rudolf Steiner atât de intens toate ştiinţele¹², încă din timpul în care urma Şcoala Tehnică din Viena, căci în secolul al XIX-lea materialismul atinsese un punct culminant în evoluţia omenirii occidentale. Numai aşa a avut posibilitatea să găsească mai târziu drumul spre imperiul lui Ahriman, ca de acolo, prin legătura sa cu Michael, să se ridice în sfera lui Christos.

Această cale unică spre Christos poate fi caracterizată şi într-un alt mod. Se poate spune că ea îl conduce pe om mai întâi în imperiul fiinţelor ahrimanice, pentru ca acolo, având în faţa ochilor chipul sau imaginea lui Michael ca model, el să îi învingă pe dragonii ahrimanici prin propriile puteri.

Astfel omul intră în slujba lui Michael pe Pământ şi devine tovarăş de luptă al lui în misiunea de a călăuzi omenirea în spiritul lui Christos. Rudolf Steiner descrie acest aspect al căii michaelice, pe care a mers şi el însuşi, cu următoarele cuvinte: „O imagine importantă este cea în care Michael învinge dragonul. Viaţa spirituală se revarsă cu putere pentru a fi receptată în lumea simţurilor: slujirea lui Michael porneşte de aici. Noi îl ajutăm să biruiască dragonul ce se dezvoltă din ideile care în decursul epocilor trecute au dus la apariţia materialismului şi care vor să se extindă şi în viitor. Să fii în slujba lui Michael înseamnă să înfrângi aceste tendinţe. Aceasta este biruinţa lui Michael asupra dragonului.” (GA 152, 20 mai 1913)¹³

În felul acesta Rudolf Steiner s-a pus „în slujba lui Michael” încă din tinereţe. Căci era pregătit ca nimeni altul pentru ca în epoca lui Michael, începută în 1879, să se strecoare în pielea dragonului ahrimanic, care îi stătea în faţă sub forma modului de gândire materialist al epocii sale, spre a-l transforma din interior în spirit michaelic, deci să îl învingă, pentru a putea pune bazele drumului omenirii de la ştiinţele naturii la ştiinţa spirituală.

În 1907, într-o convorbire cu Edouard Schuré, în localitatea Barr din Alsacia, Rudolf Steiner a folosit imaginea strecurării în pielea dragonului ahrimanic a actualei ştiinţe materialiste în raport cu propria sa evoluţie lăuntrică. Ulterior, Edouard Schuré a reluat aceste cuvinte: „Cum ar trebui el [Rudolf Steiner] să învingă sau cel puţin să îmblânzească şi să convertească marele inamic, ştiinţa modernă materialistă, comparabilă cu un dragon imens acoperit cu o platoşă, care stă aşezat pe o mare comoară? Cum ar fi posibil ca acest dragon al ştiinţei moderne să fie înhămat la carul adevărului spiritual? Singurul răspuns care putea fi dat acestei întrebări michaelice a fost: «Atunci când vrei să combaţi un duşman, trebuie să-l înţelegi. Poţi învinge dragonul doar dacă intri în pielea lui».”¹⁴

Rudolf Steiner a prezentat doar spre sfârşitul vieţii, în autobiografia intitulată Cursul vieţii mele, felul în care s-a petrecut de fapt această strecurare în pielea dragonului. Studierea intensivă a ştiinţei materialiste în tinereţe l-a dus „în apropierea unor entităţi din lumea spiritelor…., care doreau să facă în aşa fel încât acest curent de gândire [materialist] să predomine” (GA 28, cap. XXXVI). Iar în continuare ne spune: „Despre entităţile ahrimanice am vorbit mai târziu, când am vrut să arăt în această direcţie. Pentru ele este o realitate absolută faptul că Uuniversul ar trebui să fie o maşină.” Şi urmează o afirmaţie decisivă: „Cu atât mai conştientă a fost lupta mea lăuntrică cu puterile demonice, care vroiau să impună nu o concepţie spirituală pornită din cunoaşterea naturii, ci o gândire materialist-mecanicistă. Cel care caută cunoaşterea spirituală trebuie să simtă intens aceste lumi” (Ibidem, sublinierea lui Rudolf Steiner). Aceste cuvinte sunt cuprinse în lucrarea Cursul vieţii mele chiar în acelaşi capitol în care, la final, se vorbeşte despre „valoarea mărturiei aduse de Misteriul de pe Golgotha în cea mai profundă, mai serioasă sărbătoare a cunoaşterii”.

Pe acest drum a mers Rudolf Steiner, tot mai departe, mai ales după mutarea de la Weimer la Berlin (1897), trecând prin toate abisurile şi profunzimile sale. „Atunci a trebuit să-mi salvez concepţiile spirituale trecând prin furtuni lăuntrice. Aceste furtuni se ascundeau în spatele existenţei mele exterioare” (Ibidem). Având în inima sa forţa pură a lui Michael – ca urmare a întâlnirii de mai înainte cu Spiritul timpului în lumea spirituală –, el căuta acum posibilitatea de a ieşi din sfera lui Ahriman, găsind o cale nouă, michaelică, spre Christos. „După ce am depăşit încercările din perioada de lupte sufleteşti intense, a fost nevoie să mă cufund eu însumi în creştinism, şi anume în lumea în care spiritualul vorbeşte despre acesta” (Ibidem).

Dar acest lucru este posibil doar atunci când omul aflat în sfera lui Ahriman descoperă în profunzimea sufletului său puterea lui Christos, care după Misteriul de pe Golgotha poate fi găsită acolo în deplină libertate. Şi în această acţiune Michael poate să constituie un model şi o călăuză pentru oameni. „Michael îndeplineşte ceea ce are de îndeplinit fără a influenţa în vreun fel pe oameni, ei însă pot să-l urmeze în mod liber, pentru ca împreună cu forţa christică să găsească din nou drumul care să-i scoată din sfera lui Ahriman, în care au fost nevoiţi să coboare” (GA 26, Teza din 10 octombrie 1924).

Rudolf Steiner ne explică ce se înţelege prin aceasta la sfârşitul articolului intitulat „Die Freiheit des Menschen und das Michael-Zeitalter“ („Libertatea omului şi epoca lui Michael”). Pentru a dobândi libertatea de gândire, omul trebuie să se desprindă în mod consecvent de conţinutul de idei adus cu sine pe Pământ din existenţa anterioară naşterii, în formă de trăire spirituală, pentru a-şi construi corpul său fizic. Pentru aceasta este nevoit să includă în viaţa sa lăuntrică forţele ahrimanice. Căci acestea îi dau posibilitatea să distrugă ideile sale de dinainte de naştere, respectiv să le transforme în simple umbre care apoi îi umplu progresiv conştienţa.

Aceste umbre, care sunt în esenţă nimicul şi ca urmare nu-l pot împinge pe om spre nimic, îi permit apoi să resimtă libertatea în propriul său suflet. Însă spiritele ahrimanice care iau parte la acest proces încearcă să nu iasă nimic bun de aici. Căci prin transformarea gândirii oamenilor într-un nimic (aşa cum este cazul mai ales în ştiinţa materialistă) ei vor să-l separe total şi pentru totdeauna de Sinea Cosmosului şi prin aceasta de toate ierarhiile spirituale care îl conduc. În acest fel ele speră să despartă cândva întreaga omenire de Cosmosul spiritual, pentru a o încarcera în propriul lor imperiu iluzoriu¹⁵.

Pentru ca să nu se întâmple aşa ceva, trebuie ca gândirea omenească – fără ca prin aceasta omul să piardă libertatea cucerită – să regăsească într-un mod cu totul nou integrarea în Sinea spirituală a Cosmosului, aşa cum a devenit posibil în prezent datorită antroposofiei. Căci aceasta „este o cale de cunoaştere care ar dori să conducă spiritualul din fiinţa umană către spiritualul din Univers” (GA 26, Teza 1).

Totuşi, pentru a crea o punte între nimicul din gândirea omenească şi existenţa spirituală a Cosmosului este necesar un salt peste abisul lumii, iar Rudolf Steiner ne spune că astăzi acest salt este posibil doar cu ajutorul lui Michael şi al lui Christos. În sensul celor spuse până acum se poate afirma că în vremurile noastre Michael este cel care îi conduce pe oameni până la acest abis lumesc al nimicului prin modelul său spiritual. De pe marginea acestui abis, omul trebuie să cuteze, cu puterile proprii ale Eului său, să facă acest salt, pentru ca pe celălalt mal al abisului lumii să fie întâmpinat de însuşi Christos, pentru ca să trăiască cu adevăratul său Eu comuniunea cu Eul lumilor al lui Christos.

Rudolf Steiner a sintetizat această situaţie în următoarele cuvinte: „Am în vedere evoluţia omului aici, deasupra abisului nimicului, peste care omul sare, devenind o fiinţă liberă. Acţiunea lui Michael şi impulsul lui Christos fac să fie posibil acest salt” (GA 26). Fără îndoială, Rudolf Steiner a putut să dezvăluie această experienţă ca urmare a propriilor trăiri lăuntrice¹⁶ prin care el însuşi a trecut ca iniţiat creştin modern, la Berlin, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Căci aceasta este adevărata cale către Christos, în spirit cu adevărat michaelic, sau, cu cuvintele lui Rudolf Steiner: „Calea lui Michael, care îşi găseşte o continuare în calea lui Christos” (GA 194, 23 noiembrie 1919) şi care atinge punctul culminant în vieţuirea lui Michael-Christos¹⁷.

În legătură cu acestea se poate spune: Prima sărbătoare a lui Michael instituită individual, îndeplinită individual într-un singur suflet omenesc, şi anume în sufletul lui Rudolf Steiner, a fost realizată în acest fel. Şi cel mai înalt sens al acestei sărbători a lui Michael în sufletul lui Rudolf Steiner a fost cel de a sta în faţa Misteriului de pe Golgotha într-o sărbătoare a cunoaşterii care a dus în secolul al XX-lea la întemeierea antroposofiei pe Pământ.

„Înaintea trecerii în acest nou secol se afla acea punere la încercare a sufletelor pe care am descris-o. Din mărturia spirituală adusă de Misteriul de pe Golgotha s-a ajuns la dezvoltarea mea sufletească în cea mai profundă şi mai serioasă sărbătoare a cunoaşterii” (GA 28, cap. XXVI).

 

Note

¹ Acest text constituie capitolul al doilea al cărţii lui S. O. Prokofieff Das Michael-Mysterium. Eine geistes wissenschaftliche Betrachtung der Michael-Meditation und ihrer Darstellung in Eurythmie (Misteriul lui Michael. O tratare în spiritul ştiinţei spirituale a meditaţiei michaelice şi redarea ei prin euritmie).

² Vezi, sub acest aspect, conferinţa sa autobiografică din 4 februarie 1913, de la Berlin, publicată în Briefe von Rudolf Steiner (Scrisori de la Rudolf Steiner), vol. I, Dornach, 21955.

³ Este vorba de un ciclu de zece conferinţe, dintre care trei au fost dedicate acestor motive michaelice din viaţa lui Rudolf Steiner.

⁴ De exemplu, înainte de a prezenta pentru prima oară public, în 1917, adevărul spiritual-ştiinţific cu privire la cele trei sisteme ale corpului fizic al omului în cartea sa Von Seelenrätseln (Despre enigmele sufletului) (GA 21), lucrase în tăcere timp de 30 de ani la această problemă, deşi ca trăire lăuntrică (personală) ea se înfăţişase privirii sale spirituale încă din 1887. (Vezi GA 28, cap. V.)

⁵ Conferinţa din 4 februarie 1913, publicată în Scrisori de la Rudolf Steiner, vol.I, Dornach, 21955. La acestea se adaugă cursurile de fiziologie şi anatomie, pe care le-a urmat facultativ.

⁶ Încă din fragedă copilărie, dar apoi în mod deosebit la Viena, Rudolf Steiner a avut din plin ocazia să cunoască în primul rând religia catolică şi teologia acesteia.

⁷ Prima ediţie în 1901, reeditată în 1914 într-o formă mai extinsă sub titlul Die Rätsel der Philosophie in ihrer Geschichte als Umriss dargestellt (Enigmele filosofiei. O expunere schiţată a istoriei acestora (GA 18).

⁸ În conferinţele anterioare, Rudolf Steiner numea calea spre lumea spirituală, descrisă în această carte, calea creştinrosicruciană.

⁹ Aşa s-a întâmplat cu Rudolf Steiner, care, în etapa Weimarului, s-a aflat în perioada de dezvoltare a propriului său suflet al raţiunii şi afectivităţii (de la 28 la 35 de ani).

¹⁰ Textul complet al acestei descrieri se află la începutul cărţii referite în nota¹.

¹¹ Se referă la acei oameni care, ca şi Rudolf Steiner, îl pot vedea pe Michael în lumea spirituală din imediata apropiere a Pământului.

¹² Vezi nota 5.

¹³ Faptul că aici este vorba despre dragonul ahrimanic legat de dezvoltarea actuală a ştiinţei poate fi dedus din următoarea afirmaţie din aceeaşi conferinţă: „Michael nu s-a luptat cu dragonul în vremurile trecute, căci pe atunci dragonul despre care vorbim încă nu era dragon. El devine dragon atunci când acele noţiuni şi idei ştiinţifice care sunt doar legi ale naturii vor servi la elaborarea concepţiei despre lume a următoarei epoci. Este justificat ca ceea ce se va elabora astfel să fie reprezentat drept imaginea unui dragon care va trebui să fie biruit de Michael, a cărui epocă începe în vremea noastră” (Ibidem).

¹⁴ Din prefaţa la traducerea franceză a lucrării Das Christentum als mystische Tatsache und die Mysterien des Altertums (Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii (GA 8), prefaţă publicată în traducere germană în „Beiträge zur Rudolf Steiner Gesamtausgabe“ („Contribuţii la ediţia Opere complete a lui Rudolf Steiner”, nr. 42, 1973).

¹⁵ Rudolf Steiner denumeşte acest imperiu iluzoriu „a opta sferă”. (Vezi GA 254, 18 octombrie 1915.)

¹⁶ Rudolf Steiner a prezentat în alt loc în mod şi mai detaliat faptul că acest „salt” este, în viaţa concretă a omului, un fel de încununare a iniţierii creştine moderne. Vezi S. O. Prokofieff, Der Einweihungsweg Rudolf Steiners und das Geheimnis des Ich. Ein Beitrag zum Bologna-Vortrag Rudolf Steiners (Calea iniţiatică a lui Rudolf Steiner şi taina Eului. O adnotare la conferinţa de la Bologna a lui Rudolf Steiner), Dornach, 2011.

¹⁷ Rudolf Steiner introduce noţiunea „Michael-Christos” în expresia „vieţuirea lui Mihael-Christos a omului” (GA 26).