de Gheorghe Paxino
Michael în ziua de azi
Rudolf Steiner este primul care, pe baza cercetării proprii suprasensibile, a vorbit despre începutul (1879) şi însemnătatea pentru civilizaţia umană a epocii lui Michael. Iar la o privire asupra întregii opere şi a vieţii lui publice se poate constata că, în timp, elementul michaelic a căpătat tot mai multă importanţă, anii 1924 şi 1925 reprezentând o culminaţie în acest sens1.
Dacă, în toată insuficienţa noastră, încercăm din inimă să-I aducem lui Michael o ofrandă de gânduri în strădania de a-l cunoaşte şi înţelege, atunci încep să se cristalizeze o serie de aspecte, uneori surprinzătoare. Pentru a găsi unele răspunsuri clarificatoare vom lua în ajutor elemente de esoterism tradiţional europene şi cunoştinţe din antroposofie.
Pe de o parte Michael este cunoscut ca Arhanghelul luptător; deja din Apocalipsa lui Ioan aflăm despre lupta lui cu Balaurul ce stătea „înaintea femeii care era să nască, pentru ca să-i înghită copilul când îl va naşte”2.
Iată însă că, în zilele când prima şcoală Waldorf îşi începea activitatea la Stuttgart, Rudolf Steiner a scris următoarele în caietul de notiţe ce-l însoţea întotdeauna:
Spirit biruitor!
Învăpăiază neputinţa
Sufletelor şovăitoare.
Arde egoismul meschin,
Aprinde compasiunea,
Pentru ca altruismul plin de abnegaţie –
Curent de viaţă al omenirii –
Să freamete ca izvor
Al renaşterii spirituale.
Cum să pătrundem mai bine sensul acestui text mantric, cum să învingem şovăiala şi, mai ales, cum este cu compasiunea? Toate proprietăţile sufletului se adună într-un fel de focar: Eul ca sâmbure, nucleu al fiinţei noastre. Inima are pe toate planurile: fizic-vital, sufletesc şi spiritual o strânsă legătură cu Eul; din punct de vedere sufletesc ea poate fi zona în care se cuibăreşte îndoiala şi frica, dar de unde totodată izvorăsc entuziasmul şi curajul. Privitor la corporalitatea noastră, Zodia Leului îşi trimite din Cosmos acţiunea în torace şi mai ales în inimă; pe plan sufletesc-spiritual această zodie stimulează entuziasmul înflăcărat. La rândul lui, omul ce conştientizează aceste impulsuri poate cultiva compasiunea-empatia3 şi, în timp, va deveni capabil să primească tot mai mult în sine forţa libertăţii, care poate deveni o armă nobilă a Eului. Prin urmare, putem descoperi aici o legătură cu lucrarea lui Michael, cel care poartă şi forţele „de Leu” specifice inimii. Să mai facem un pas: corpul fizic-vital are o ambianţă naturală specifică funcţiilor lui; dar care este, în sensul realităţii profunde, ambianţa existenţială a Eului? Această ambianţă este o lume invizibilă, suprasensibilă. Este domeniul în care se desfăşoară procesele care au stat la baza naşterii şi evoluţiei sistemului solar, procese care se desfăşoară şi în ziua de azi. Deşi propriu-zis este vorba de o non-spaţialitate şi ne-materialitate accentuată, putem afirma că acest „spaţiu” actual al Eului este ceva impregnat de un Spirit al curajului şi de o dispoziţie de jertfă4. Este vorba de fiinţe şi forţe primordiale, de o energie volitivă, în sensul de voinţă a jertfei.
Prin colaborarea sa cu Christos înainte şi după Misteriul de pe Golgotha, Michael a ajuns să poată antrena aceste forţe primordiale care până în ziua de azi stau la baza Universului şi a existenţei omului. Prin aceasta el poate fi numit şi fiinţa care poartă sensul cosmic al Pământului şi sensul omului ca mijlocitor între Pământ şi Cosmos. Ca spirit al libertăţii ce respectă strict libertatea lăuntrică, el poate conduce fiinţa omului ce caută cu veneraţie Adevărul promovând o cunoaştere a aspectelor terestru-cosmice şi material-spirituale ale lucrurilor. Tot ca Spirit al libertăţii, el susţine lupta omului cu forţele Balaurului. Nu o luptă violentă, căci el este şi Spirit al echilibrului (reprezentat cu balanţa); este vorba de lupta de învingere de sine a omului care găseşte un echilibru just între acţiune şi renunţare. Prin aceasta mai putem menţiona o formă a balanţei lui Michael: cea cu care reuşim să aprindem „focul de sus” în momentele în care în mod natural s-ar aprinde „focul de jos”. Iar dacă îi aducem din prinosul de forţe rezultate în momentele de învingere de sine, el aprinde o conştienţă superioară în noi. Cu ajutorul acesteia putem găsi o cale către Christos şi către „spaţiul” primordial al Eului nostru.
Goetheanum ca bastion al lui Michael
Primul Goetheanum, a cărui piatră fundamentală a fost pusă la 20 septembrie 1913 şi care a devenit funcţional în 1920, urma să fie un templu din şapte esenţe de lemn, construit pentru oameni (sub cupola mare) şi pentru Christos (sub cupola mică). Rudolf Steiner considera acest gen de arhitectură şi în special această clădire ca pe ceva imperios necesar pentru viitorul omenirii. După drama incendierii primului Goetheanum în noaptea de Sfântul Silvestru 1922/1923, eveniment care i-a zdruncinat din temelii sănătatea, a urmat o perioadă de căutări lăuntrice şi de aşteptare a unui răspuns din partea lumilor spirituale privind continuarea într-o formă adecvată a acestui impuls. Unul dintre discipolii lui spirituali marcanţi, medicul Ita Wegman, a descris momente decisive privind acest demers5: abia în martie 1923 au venit de la Michael primele inspiraţii, şi el a început să modeleze. După trei zile de muncă febrilă (10-12 martie) era configurată macheta noului Goetheanum, care urma să fie înălţat pe aceeaşi fundaţie. Materialul de construcţie pentru ceea ce urma să fie un bastion al lui Michael trebuia să fie de data aceasta betonul. Forma reprezenta o metamorfozare organică a primului Goetheanum; chiar dacă forma era ceva cu totul nou din punct de vedere geometric, şi aici trebuia să fie respectat “principiul dublei cupole” pe care Rudolf Steiner îl caracterizase deja în 1915 drept ceva specific arhitecturii antroposofice6.
Note
1 Să menţionăm numai ciclul conferinţelor despre karmă (în GA 235–240), întemeierea Şcolii superioare de Ştiinţă Spirituală şi Tezele antroposifice (GA 26, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996).
2 Apocalipsa 12.4
3 A se vedea, de exemplu, sinteza de aforisme date de Rudolf Steiner şi efectuată de Lazăr Paşca în Calendarul sufletesc, Bucureşti, 1994.
4 O descriere amănunţită în Die Evolution vom Gesichtspunkte des Wahrhaftigen, GA 132, prima conferinţă, sau Ştiinţa ocultă,
GA 13, cap. „Dezvoltarea lumii şi omul”.
5 Erika von Baravalle, Ita Wegman und die „Michaelsburg”, Mitteilungen aus der anthroposophischen Arbeit in Deutschland, Johanni, 2012.
6 Cupola mare ca simbol al Eului pământesc, cea mică pentru Eul superior.