Lumea elementelor și metamorfoze ale ei în prezent
Quinta Essentia, partea a XIII-a
Imaginaţiuni mantric-stelare de Crăciun

de Gheorghe Paxino

Atmosfera Crăciunului

Când putem găsi ceva care, din când în când, să ne înalţe sufletul spre o spiritualitate autentică, dincolo de formulări vagi despre stări benefice sau existenţa unui Spirit Universal? Cu alte cuvinte: cum să dobândim o relaţie reală a vieţii materiale cu viaţa spirituală? Un răspuns ni-l oferă practicarea rugăciunii vii, nesentimental-egoiste, studiul ştiinţei spirituale sau meditaţia. O altă posibilitate o constituie vieţuirea trează a momentelor cheie din ciclul anului în corelaţia acestuia cu sărbătorile tradiţionale care, încă din timpuri străvechi, erau marcate de o evidentă corespondenţă terestric-cosmică. Aceste sărbători stăteau aproape fără excepţie în legătură cu anotimpurile, având totodată un caracter sacru. Spre exemplificare să ne amintim de imaginile murale sau plastice ale Zeiţei Isis purtând pe cap hostia Soarelui şi copilul Horus în braţe. Prin forma şi conţinutul lor, sărbătorile trezeau în om amintiri despre originea sa divină şi totodată aveau un caracter profetic. Iar aici, dintr-o perspectivă obiectivă, putem afirma că, după întemeierea creştinismului, sărbătorile ciclului anului şi-au găsit adevăratul sens şi împlinirea. Noi ne aflăm acum în aşteptarea evenimentului Crăciunului, cu gingaşa linişte a Adventului (sau a perioadei respective a Postului); toate acestea au ca scop crearea unei dispoziţii sufleteşti care să conţină o cugetare spirituală, aşteptare şi speranţă în concordanţă cu relaţia Pământ-Cosmos.

În săptămânile acestea în emisfera sudică vieţuieşte splendoarea verii: bogăţia cromatică şi olfactivă a atmosferei atenţionează asupra modului în care lumina şi căldura impregnează totul; elementele trăiesc într-o împletire plină de bucurie, ce poartă în mod ameţitor sevele şi sufletul către înalturi cosmice. Acolo avem de-a face cu o stare de visare a naturii şi omului.

În emisfera noastră lucrurile stau cu totul altfel. În cazul ideal, avem covorul imaculat al zăpezii, aşternut pe solul parţial îngheţat. Aerul poartă acum vaporii de apă – ce formaseră ceaţa toamnei – de o manieră în care atmosfera a căpătat tot mai multă limpezime. Sevele s-au retras în sol. Fenomenele curcubeului, fulgerului şi tunetului devin, în comparaţie cu cealaltă emisferă, o raritate; căci iarna elementele manifestă tendinţa evidentă de a se separa unul de celălalt. Din punct de vedere exterior, atmosfera Pământului se delimitează de Cosmos şi de stele; din punct de vedere interior însă are loc un fel de trezire a Pământului în aşteptarea Copilului divin.

Pornind de la un mod de observare sensibil-suprasensibil, Rudolf Steiner face într-o conferinţă privitoare la Imaginaţiunea Crăciunului[1] o serie de descrieri ce permit aprofundarea aspectelor menţionate. „Iarna Pământul dobândeşte, în straturile de sub scoarţa lui, forţe imense de a dezvolta viaţă sub suprafaţa lui.”  În acest fel, Terra devine capabilă să poarte împreună cu atmosfera ei, Misteriul Crăciunului. „[…] Şi acum, pentru a aduce puteri vii în faţa sufletelor noastre, să transpunem însăşi esenţa sărbătorii Crăciunului în fiinţa umană. Căci esenţa Crăciunului este naşterea pruncului Iisus, cel ales pentru a-L primi în sine pe Christos. Să ne îndreptăm atenţia către acest lucru. Dacă privim imaginea Mariei, ne vedem obligaţi să reprezentăm capul ei în aşa fel încât în privirea sa, în întreaga sa expresie, să exprime ceva ceresc. Trebuie să arătăm acum că această Marie se pregăteşte să primească în ea Soarele, copilul, Soarele aşa cum străluceşte el trecând prin atmosferă. […] Dacă am ieşi afară în Cosmos, ceea ce există acolo sus ca o radiere a omului în Cosmos ni s-ar înfăţişa ca un fel de strălucire stelar-pământească, cerească, pe care Pământul o trimite în afară, în întinderile Cosmosului. Capul Mariei trebuie să fie de o strălucire stelară, astfel încât în întreaga expresie umană a fizionomiei să vedem un reflex al strălucirii stelare. […] Coborând spre piept, trebuie să avem aici ceea ce este în legătură cu procesul respiraţiei, cu impregnarea atmosferei cu radiaţii solare; deci: Fiinţa care se plăsmuieşte din nori, Fiinţa solară, Pruncul.”

Ieşind afară în Cosmos, strălucirea stelar-pământească menţionată în citatul anterior  interferă cu radierea cupolei cerului. Deja la vechii egipteni, cupolei cerului îi erau conferite calităţi materne.

Cupola Cerului ca fiinţă maternă

Figura 1

Zeiţa Cerului, Nut, este o personificare a Cerului ca un element de bază al Cosmosului, purtătorul stelelor fixe, al planetelor şi sateliţilor acestora (naturali şi artificiali). În Figura 1 este prezentată o imaginaţiune impresionantă, sinteză a unei  înţelepciuni vechi de peste 5000 de ani. Zeiţa egipteană Nut a fost mama lui Isis, cea cu vălul sacru şi a lui Osiris, Zeul morţii şi învierii.  Acţiunea ei se extinde de la Răsărit la Apus. Ea „naşte” sau exhalează în fiecare dimineaţă Soarele, ce parcurge firmamentul în cursul zilei ca o alunecare pe trupul ei. Când se lasă seara, ea îl inhalează pentru ca, după ce a călătorit noaptea prin trupul ei, el să poată fi născut din nou în dimineaţa următoare. Zeiţa face cu trupul său înstelat o boltă deasupra zeului Pământului Geb, soţul ei. Ca purtător al vieţii şi mijlocitor între ei se află tatăl lor Schu, zeul aerului şi luminii. Braţele şi mâinile acestuia poartă de patru ori crucea sacră Anch[2].

Dacă facem acum un salt uriaş în contemporaneitate, putem descrie fenomenele cereşti mai apropiate de noi, planetele cu gestul lor matern-protector, cu ajutorul poeticului. Pictoriţa Angela Paşca şi-a luat ca motto pentru volumul de poezii „Veghe” cuvintele: „Fiecare se înconjoară de sine însuşi”. În poezia Spirala ea ne spune:

M-avânt, m-avânt,

odată cu tine, Pământ

M-avânt, m-avânt, Soare, în jurul tău

de la-nceputuri,

de când te-a ales Dumnezeu

să te joci de-a ascunselea

cu cele şapte fete

planete.

Mă mai avânt şi-n mine

şi cad ca-ntr-un hău

şi-mi găsesc lăuntrurile mele

repetate pe stele

ce-au străjuit

fiecare sfârşit al meu.

Emoţii şi dispoziţii sufleteşti

Motto: Sufletul este cheia Universului (Edouard Schurre)

Vrând să înţelegem într-un sens mai profund ce înseamnă dispoziţia de Crăciun, constatăm că apare întrebarea: Dar ce este de fapt şi ce poziţie ocupă în general fenomenul dispoziţie sufletească în cadrul complexului vieţii interioare?

Dacă luăm ca reper atmosfera Pământului descrisă anterior în Imaginaţiunea Crăciunului, chiar şi o scurtă privire retrospectivă asupra fenomenelor sufleteşti proprii ne va permite să constatăm imediat, că avem de-a face cu o neîncetată fluctuare a stărilor interioare, care sunt multiplu condiţionate. Făcând un pas mai departe în observarea de sine, putem constata că toate vieţuirile noastre, faptele şi gândurile, sunt însoţite de sentimente. Iar în câmpul sentimentelor vom descoperi emoţiile ca însoţitori permanenţi ai eului cotidian. Ele îşi au adăpostul în profunzimi inconştiente ale sufletului, de unde ţâşnesc în clipele de nevolnicie sau în împrejurări norocoase. Ele se retrag destul de repede, după ce am reuşit să echilibrăm situaţia. După ce am fost năpădiţi şi stăpâniţi de ruşine, frică, mânie sau bucurie exaltată, intemperia sufletească repectivă ori ne conduce spre un colaps, ori este relativ repede înlocuită de resemnare sau acalmie. Sintetizând, am putea asocia aici noţiunea de Dublu (Doppelgänger).

Putem fi însă confruntaţi lăuntric şi cu stări mai puţin labile ca cele specifice emoţiilor. Starea de nelinişte şi de tulburare provocată de un rău imaginar care te-ar putea afecta nu are de regulă impactul unei emoţii, dar poate dura zile şi nopţi, afectându-ne dispoziţia sufletească. Avem angoase, disconfort lăuntric, nesiguranţă şi proastă dispoziţie. Aceste stări sufleteşti, mai puţin intense, care acţionează ca un ton în fundal, dar care persistă, le putem denumi dispoziţii sau atitudini sufleteşti.

Dar omul sufletului conştienţei poartă în germene şi facultatea de a şti, de a recunoaşte ceea ce sunt adevărul, frumosul şi binele, acesta din urmă stând în legătură şi cu elementul etic sau religios. Iar o instanţă mai înaltă, Eul Superior, ne poate conduce dincolo de propriul corp al obişnuinţelor, controlat de eul cotidian.

Pentru practica unei reale culturi a sufletului este deci foarte important să facem distincţie între emoţii şi dispoziţii sufleteşti. Dispoziţiile sunt „stări sufleteşti” care nu au intensitatea emoţiilor, dar nici nu sunt aşa de trecătoare ca ele. Citând din psihologia clasică, Karl König făcea precizarea: „O dispoziţie sufletească nu este o emoţie în sensul obişnuit, ci disponibilitatea de a recurge la o anumită categorie de emoţii, ca un fel de reacţie de orientare, de optimizare[3]”.

Aspecte astronomice şi virtuţi zodiacale

Pentru perioada Nopţilor Sfinte avem în principal dispoziţia sufletească a Capricornului. Este vorba de ritmul astrologic al semnelor Zodiacului, fiecare dintre acestea ocupând 300. Dar din punct de vedere al constelaţiilor zodiacale, deci astronomic, Soarele se află în perioada 19.12 – 17.01 încă în Săgetător; aceasta înseamnă că la Crăciun, este recomandabil ca omul sufletului conştienţei să ţină cont şi de influenţa Săgetătorului. Prin aceasta avem posibilitatea să dobândim o dispoziţie sufletească ce se armonizează mai bine cu complexul de influenţe cosmic-terestre.

Să luăm deci mantrele dispoziţiilor zodiacale corespunzătoare[4]

ZODIA

VIRTUTEA

care practicată în timp

devine

CALITATEA  NOUĂ dobândită prin transformarea interioară

Semn                      Numele

I SĂGETĂTOR (Sagittarius)

CONTROL AL GÂNDURILOR

(„Ţine-ţi limba”)

SIMŢ AL ADEVĂRULUI
J CAPRICORN (Caper)  

CURAJ

 

FORŢĂ ELIBERATOARE (Mântuitoare)

I Săgetător (Schütze)

a Das Werden erreicht die Seinsgewalt,

e Im Seienden erstirbt die Werdemacht.

d Erreichtes beschließt die Strebelust

f In waltender Lebenswillenskraft.

g Im Sterben erreift das Weltenwalten,

h Gestalten verschwinden in Gestalten.

b Das Seiende fühle das Seiende!

 

a Devenirea dobândeşte puterea de „a fi”,

e În ce există moare domnia devenirii.

d Realizatul încheie elanul străduirii

f În dominantă forţă de voinţă a vieţii.

g În moarte domnia lumilor se coace,

h Formele dispar in forme.

b Existentul să simtă existentul!

 

J Capricorn (Steinbock)

a Das Künftige ruhe auf Vergangenem.

e Vergangenes erfühle Künftiges

d Zu kräftigem Gegenwartsein.

f Im inneren Lebenswiderstand

g Erstarke die Weltenwesenwacht,

h Erblühe die Lebenswirkensmacht.

b Vergangenes ertrage Künftiges!

 

a Viitorul să se sprijine pe trecut.

e Trecutul să simtă viitorul

d Spre viguroasă existenţă în prezent.

f Prin rezistenţa lăuntrică a vieţii

g Să se fortifice veghea fiinţei lumilor,

h Să înflorească puterea de acţiune a vieţii.

b Trecutul să poarte* viitorul!

*a suporta/accepta/răbda/susţine

Practicarea conştientă şi consecventă, peste ani, a unor dispoziţii sufleteşti corespunzătoare unei înţelepciuni înalte ca cea din strofele mantrice de mai sus, ne conduce deci la dobândirea unor virtuţi sufleteşti care contribuie la transformarea de durată, la spiritualizarea componenlelor noastre fiinţiale. Căci pentru această activitate antrenăm forţele Eului superior, ceea ce are ca urmare şi o metamorfozare în bine a Dublului. Cu alte cuvinte: Dacă mişcările emoţionale relativ trecătoare aparţin preponderent organizării sufletesc-astrale, prin exersare în sensul de mai sus începem să dobândim „deprinderi” noi ce metamorfozează organismul forţelor vieţii. Şi prin aceasta începem să purtăm în noi elemente de Eternitate, care stau în directă legătură cu crucea sacră Anch, dar în sensul meditaţiei rosicruciene a Crucii cu trandafiri.

Particularităţi ale cerului în  noaptea de Crăciun 2017

Către miezul nopţii, privirii îndreptate către Sud i se arată Gemenii şi Săgetătorul în toată splendoarea lor. Ei sunt flancaţi la răsărit de majestuosul Leu, iar la apus de Peştii care, deşi mai puţin strălucitori, acoperă o arie vastă a cerului. Nici o planetă sau Luna nu se află deasupra orizontului! Saturn şi Soarele se află în Săgetător, deci în opoziţe Gemenii. Luna se află împreună cu Neptun în Vărsător, Jupiter în Balanţă. Iar în noaptea de Crăciun din anul acesta Venus trece din Scorpion în Săgetător (alăturându-se deci Soarelui), iar Marte trece din Scorpion în Balanţă, alăturându-se lui Jupiter. Ambele mişcări de trecere sunt în acelaşi timp gesturi de asociere, pline de semnificaţie şi se petrec în taină, sub orizont!

Pentru banda de latitudine geografică corespunzătoare României avem deci de-a face cu o situaţie cu totul neobişnuită, am putea spune ca un gest al planetelor inspirate de Spiritul Soarelui şi adresate omului care se implică în propria metamorfozare.

Da, acum, în perioada Nopţilor Sfinte, peste Pământ şi peste suflete parcă adie o boare de Eternitate! Stelele au vorbit cândva omului, amuţirea lor este destin al lumilor[5]. Dar în liniştea tăcerii se maturizează, ceea ce oamenii vor să spună zeilor. Cu cât vieţuim mai viu Eternitatea în profunzimea şi completitudinea ei, cu atât devenim mai mult participanţi angajaţi în devenirea lumii, devenind şi noi capabili să purtăm modest din poverile acesteia.

[1]  Rudolf Steiner “Cursul anului trăit în patru imaginaţiuni cosmice”, conf din 6 Oct 1923,GA 229, Ed. Univers Enciclopedic-Triade.

[2]  Crucea cu toartă (Crux Ansata): simbol sacru al vieţii eterne la egipteni. La creştini este numită şi crucea coptă.

[3] Karl König „Über die menschliche Seele“, Verlag Freies Geistesleben, 1989.

[4] Rudolf Steiner „Zwölf Stimmungen“ (trad din l. germană G. Paxino). A se vedea şi recomandările la modul de abordare a acestor texte meditative în articolul anterior din revista Antroposofia (Nr 14).

[5] Redare liberă şi parţială a unei mantre dăruite Mariei Steiner de către Rudolf Steiner în ziua de Crăciun a lui 1922.

 

 

Lasă un răspuns