Ienupărul

de Markus Sommer

Datorită Editurii Univers Enciclopedic Gold, avem posibilitatea să citim în limba română o carte de excepţie pentru generarea de sănătate prin cunoaşterea lumii plantelor. Este vorba despre „Plantele medicinale. De la remedii naturiste la medicină”, scrisă de Markus Sommer. În cele ce urmează se va realiza pe scurt prezentarea cărţii şi se va introduce autorul. Markus Sommer debutează în ţara noastră cu această carte în care întâlnirea cu cele mai importante plante medicinale este pasionantă şi distractivă. Astfel: ştiaţi că sunătoarea ajută nu numai în caz de depresie, ci este şi unul dintre cele mai importante tratamente pentru vindecarea rănilor? Pătlagina este cunoscută ca un leac util în tratamentul tusei, dar poate avea efecte importante şi în tratamentul accidentelor vascular-cerebrale şi sclerozei multiple, iar tămâia poate fi întâlnită nu numai în biserici, ci şi în unele clinici universitare? Atât cei care activează profesional în acest domeniu, cât şi cei care vor să folosească plante medicinale în viaţa obişnuită – ca leacuri, la prepararea mâncărurilor sau ca plante de grădină – îşi vor putea lărgi cunoştinţele. Prin trăirile proprii legate de contactul cu plantele se deschide în faţa ochilor noştri o imagine vie a naturii şi a acţiunilor lor. Cele mai noi rezultate ale medicinii academice se îmbină cu informaţii din homeopatie şi medicina antroposofică. Indicaţiile concrete le dau în multe cazuri şi profanilor posibilitatea de a folosi în mod independent acţiunile tămăduitoare ale plantelor. Cartea lui Markus Sommer a fost tradusă în limba română de Cristina Muică, în timp ce controlul ştiinşific al traducerii a fost asigurat de Daniela Lazăr şi Steluţa Dincă, în calitate de medici.

Markus Sommer (n. 1966) colecta încă din copilărie plante medicinale. În timpul studiilor medicale el s-a ocupat în mod ştiinţific de ele. A verificat la patul bolnavului, în clinici de medicină internă, geriatrie, neurologie şi pediatrie, acţiunea lor curativă. Din anul 1995 s-a stabilit la München unde lucrează într-o asociaţie de practică medicală (Praxisgemeinschaft). Prezintă conferinţe şi publică în mod regulat articole în reviste şi cărţi cu privire la diverse maladii şi tratamentele pentru acestea. În editura aethera® i-au apărut lucrările: Die natürliche Reiseapotheke („Farmacia naturistă de voiaj”), Der Hausarzt rät („Sfaturile medicului de familie”), Fragen an der Hausarzt („Întrebări pentru medicul de familie”), Grippe und Erkältungskrankheiten natürlich heilen („Vindecarea naturistă a gripelor şi răcelilor”). Exemplificăm aici, prin capitolul depre Ienupăr, factura acestei cărţi minunate (Daniela Lazăr, medic).  

Ienupăr de Crăciun (Wacholder)

Bradul, molidul şi uneori chiar pinul ajung în casele noastre ca pomi de Crăciun. Însă fructele altor două conifere  se consumă ca pinoli (seminţele speciei de pin mediteranean Pinus pinea) şi ca boabe de ienupăr. Vom vorbi aici despre acestea din urmă. În Germania ele se adaugă adesea în varza pusă la murat, care în trecut reprezenta cea mai importantă sursă de vitamină C în cursul iernii şi care prin bacteriile sale lactice, care stabilizează flora intestinală, constituie unul dintre cele mai importante mijloace de prevenire a bolilor. Dar boabele de ienupăr nu sunt numai un condiment pentru varză murată şi friptură, ele reprezintă şi un remediu vegetal important.

Exemplare de ienupăr în landa Lüneburg

Cunoaştem ienupărul ca fiind în general o tufă cam de înălţimea omului, slab ramificată. Îi plac locurile deschise, bine însorite. În landele din munţii Jura Suabă, din nordul Germaniei sau din multe regiuni de coastă exemplarele dispersate de ienupăr par personaje de basm pe care o vrajă le-a făcut să încremenească. Dar uneori ienupărul poate să aibă înfăţişare de arbore înalt de peste 10 metri. Un astfel de arbore falnic este înfăţişat în povestea nr. 47 din basmele fraţilor Grimm1 intitulată „Von dem Machandelboom”, unul dintre numele sub care mai este cunoscut ienupărul în Germania. O altă denumire germană a ienupărului este Lebensbaum („arborele vieţii”), aşa cum este numit uneori şi chiparosul – şi într-adevăr ienupărul aparţine familiei Cupressacee, astfel că supranumele de „chiparos al nordului”  este pe deplin justificat (tuia, care este cunoscută în România şi sub numele de „arborele vieţii”, face parte din aceeaşi familie n.trad.).

În basm – transmis fraţilor Grimm de către pictorul Philipp Otto Runge, care îl auzise în copilărie – copacul nu numai că are un nume cu rezonanţă plină de taine, el se dovedeşte şi un purtător al tainelor vieţii şi morţii şi ne apare aproape ca o fiinţă care acţionează din proprie iniţiativă. Cu mult timp în urmă („cam acum două mii de ani”) dorinţa arzătoare a unei perechi de a avea un copil nu fusese îndeplinită. În faţa casei lor creştea un ienupăr. Într-o iarnă, când femeia stătea în faţa lui şi curăţa un măr, ea s-a tăiat la deget şi şi-a dorit cu ardoare un copil „alb ca zăpada şi roşu ca sângele”. De-a lungul primăverii şi verii femeia a venit mereu cu multă bucurie sub copacul „care mirosea atât de frumos” (într-adevăr din ramurile acoperite de ace scurte, înţepătoare, se revarsă o mireasmă intensă). A mâncat din fructele lui, dar apoi a început să se simtă rău; după ce au trecut opt luni a început să plângă şi a cerut ca dacă va muri să fie îngropată la umbra copacului. După o lună a născut un băieţel şi s-a bucurat atât de mult de frumuseţea lui, încât a murit.

În acest basm se vorbeşte mult despre plâns cu lacrimi şi despre sarea din aceste lacrimi. Mai întâi plânge văduvul, dar când lacrimile i-au secat el îşi ia o altă soţie, care aduce pe lume o fată, Marlene. Urmează fapte pline de cruzime, căci mama vitregă îl ucide pe fiul vitreg şi îl fierbe, pregătind din el o supă acră (care este sărată cu lacrimile surioarei lui). Tatăl neştiutor mănâncă cu plăcere supa („simt că ar fi cu totul a mea”), iar sora neconsolată adună oasele şi le pune sub ienupăr. Atunci copacul începe să se agite, crengile sale se mişcă ca nişte mâini, se lasă o ceaţă deasă, izbucnesc flăcări şi din foc apare o pasăre măiastră. Iar oasele au dispărut.

Nu putem să urmărim aici toate păţăniile păsării, dar la sfârşit ea se aşează pe o creangă a ienupărului, mama vitregă cea rea este ucisă (cu o piatră de moară, pe care de-abia au putut să o ridice douăzeci de bărbaţi voinici, dar prin gaura căreia pasărea îşi băgase cu uşurinţă capul şi zburase cu ea până acasă). Din nou din copac ies flăcări şi aburi „şi iată că frăţiorul este acolo, îl ia de mână pe tatăl lui şi pe Marlene şi toţi trei sunt foarte mulţumiţi”.

Deşi este un basm popular, în el par să abunde motive mitologice ale mai multor ţări şi epoci. Ne reaminteşte de pasărea Phoenix, care arde şi apoi renaşte din cenuşă, ca şi de zeul egiptean Osiris, al cărui trup a fost tăiat în bucăţi, pe care le-a căutat  şi le-a adunat la loc sora sa Isis, el revenind atunci la viaţă. Este vorba mereu de moarte şi reînviere, aşa că nu este de mirare că toate acestea se petrec în preajma „arborelui vieţii” şi cu participarea sa. Dar ce semnificaţie ar putea avea frecventa implicare a sării în poveste? Medicului îi vine în minte faptul că rinichii sunt organul din corpul nostru de care depinde bilanţul sării în organism (şi în plus şi cel al acizilor). De fapt se ştia încă din antichitate că boabele de ienupăr stimulează funcţia rinichilor şi eliminarea apei din organism, ceea ce s-a demonstrat şi experimental. Astfel că şi acum boabele de ienupăr se folosesc în amestecuri pentru ceai (de exemplu împreună cu frunze de mesteacăn), pentru a stimula excreţia, contracarându-se astfel infecţiile incipiente ale tractului urinar, la aceasta contribuind şi proprietăţile antibacteriene ale ienupărului. Ele sunt de ajutor şi în afecţiuni digestive şi ar putea să amelioreze afecţiunile reumatice prin faptul că duc la excretarea toxinelor şi „depunerilor”. Preotul Kneipp recomanda în acest scop să se facă primăvara o cură prin mestecarea de boabe de ienupăr, mărind treptat cantitatea consumată, care să stimuleze forţele vitale, să cureţe şi să fortifice organismul2. Ienupărul este considerat foarte valoros în acţiunea împotriva „rigidizărilor” din corp care apar inevitabil în decursul vieţii, dar sunt deosebit de intense, patologice, în reumatism.

Numele german al ienupărului, „Wacholder” se pare că vine de la cuvântul „wehal” din limba germană veche, care avea sensul de „plin de viaţă, puternic”. În popor se crede că o rămurică de ienupăr pusă sub pălărie te fereşte de oboseală. Oricum ramurile sale au cu adevărat un miros proaspăt şi înviorător şi atât ramurile cât şi bobiţele sunt folosite ca aromatizante.

Din punct de vedere botanic, boabele de ienupăr sunt conuri modificate (galbule), oarecum echivalente cu conurile de brad. Dar în timp ce conurile de brad sunt uscate şi dure, cei trei solzi care compun boaba de ienupăr rămân proaspeţi şi zemoşi, iar când se coc au un gust plăcut şi dulce. O indicaţie a concreşterii solzilor o constituie steaua triplă de pe fiecare boabă de ienupăr.

Boabele de ienupăr sunt de fapt mici conuri cărnoase alcătuite din trei solzi concrescuţi

În literatură găsim observaţia că un consum prea mare de boabe de ienupăr ar putea duce la iritaţii renale. O lucrare recentă arată însă că acest lucru se produce eventual după un consum extrem de ridicat3. Se pare însă că boabele necoapte ar putea să conţină într-adevăr substanţe iritante. Boabele de ienupăr ajung abia după trei ani să fie bine coapte, dulci şi de culoare albastră. Eu nu ştiu să mai fie un alt fruct care să se coacă atât de încet – şi se ştie că ce durează mult până la urmă iese bine.

Dar şi în afara basmului cu ienupărul fermecat, această plantă este demnă de atenţie. „Wehal” înseamnă şi „veşnic verde” şi noi aducem de Crăciun astfel de plante lemnoase sempervirescente în casele noastre pentru a ne aminti de venirea pe lume a celui născut într-un staul.

În Evanghelii, cu excepţia unei scurte prezentări a unei întâmplări de la vârsta de 12 ani, nu ni se spune nimic despre copilăria şi tinereţea lui Iisus. De-abia după botezul în Iordan, la vârsta de 30 de ani, ele încep să ne vorbească de cei trei ani care s-au scurs până la moartea lui şi de învierea sa după trei zile.

Când am publicat pentru prima oară aceste consideraţii în revista a tempo, le-am încheiat întrebându-mă dacă nu este de mirare faptul că ienupărul nu este folosit şi el ca pom de Crăciun. Între timp mi-a atras atenţia o expunere a lui Rudolf Steiner pe care a făcut-o în 1923, cu două  zile înainte de Crăciun, în faţa celor care lucrau la construcţia Goetheanumului4. El le-a indicat ascultătorilor că, înainte cu secole de a se ajunge ca brazii să fie luaţi în case ca pomi de Crăciun, oamenii aveau „şi un fel de pom al lui Christos”, care „era ienupărul, care are boabe minunate”. Motivul pentru care se făcuse această alegere era mai profund decât s-ar putea bănui din cele expuse până acum. Aşa cum în pădure furnicile contribuie la regenerarea solului, Steiner afirmă că şi prin legătura păsărilor cu ienupărul şi cu bobiţele acestuia pământul este revigorat. Oamenii din vechime simţeau această revigorare  ca o „imagine a regenerării în sens moral a Pământului prin Christos”  şi tratau ienupărul şi păsările care îl vizitau „cu aceeaşi dragoste cu care astăzi oamenii privesc prăjiturelele sau darurile împărţite lângă bradul de Crăciun. Astfel că ienupărul era pentru oameni un fel de pom al lui Christos, pe care îl aduceau în odăile lor. Şi astfel ienupărul a ajuns să fie transformat într-un fel de pom al lui Christos.” În multe locuri în opera sa, Steiner arată cum apariţia lui Christos pe Pământ într-o epocă în care se ajunsese la o rigidizare tot mai mare a corpurilor oamenilor a contracarat această „tendinţă maladivă” care ameninţa să distrugă omenirea, dar şi Pământul în întregime. Şi în acest sens el a fost „Mântuitorul lumii”. Desigur acest lucru era cunoscut de cei mai mulţi dintre ascultătorii acelei conferinţe şi explică faptul că aici Christos este menţionat în legătură cu regenerarea Pământului. Poate că acest „arbore al vieţii” va putea să însemne astăzi pentru noi, atunci când fructele sale sunt prelucrate şi folosite ca leacuri, din nou o oarecare revigorare şi să contracareze tendinţele de rigidizare care la cei mai mulţi dintre noi se fac simţite pe parcursul vieţii.

Ienupărul (Juniperus communis)

Ienupărul creşte în multe ţinuturi de munţi nu prea înalţi, în lande şi pe litoral. Însă poate fi uşor confundat cu cetina de negi (Juniperus sabina), îndeaproape înrudită cu el, care este otrăvitoare şi cu care seamănă bine, căci şi ea are frunze aciculare. Alte specii înrudite (de exemplu Juniperus oxycedrus), care nu pot fi folosite pentru consum sau ca leacuri, se întâlnesc adesea ca plante decorative în grădini.

Cine doreşte să strângă bobiţe de ienupăr trebuie deci să se informeze cu exactitate cu privire la caracteristicile speciei, pentru a se asigura că este vorba de Juniperus communis. De asemenea fructele recoltate trebuie să fie foarte închise la culoare, negre-albăstrii, să fie moi şi dulci, căci dacă sunt necoapte pot să aibă efecte toxice. Trebuie să nu fie adunată o cantitate prea mare şi să se aibă grijă ca la exemplarele din natură, care în Germania sunt ocrotite, să nu fie vătămate ramurile.

În mod tradiţional, ienupărul este folosit adesea drept condiment pentru varza murată sau pentru mâncăruri cu carne. Dar poate servi de exemplu şi la prepararea unui sos picant pentru salate (2 boabe de ienupăr, puţină sare şi piper se freacă într-un mojar, se adaugă 2 linguri de oţet de calitate şi 2 linguri de ulei), care este foarte potrivit de exemplu pentru o salată de fetică (salata mielului). Şi mâncărurile de legume pot să capete un gust picant, aromat, prin adăugarea, în cantitate nu prea mare, de boabe de ienupăr.

Fitoterapie

Ca măsură de precauţie se recomandă să nu se administreze boabe de ienupăr în timpul sarcinii sau la cei care suferă de afecţiuni renale inflamatorii. De asemenea administrarea nu trebuie să dureze mai mult de 6 săptămâni.

Boabele de ienupăr se mestecă în cantităţi crescânde (de exemplu în prima zi 1 boabă, apoi în fiecare zi cu o boabă în plus, până se ajunge la 7, după care se scade treptat cantitatea, în acelaşi ritm), pentru „curăţarea sângelui”, în ideea că în acest fel „reziduurile” sunt eliminate şi sunt combătute afecţiunile reumatice.

Recomandarea standard a Oficiului federal german pentru medicamente şi produse medicale se referă la tratarea balonării şi tulburărilor gastrointestinale uşoare prin zdrobirea în mojar a circa 1 linguriţă de boabe peste care se toarnă apoi apă clocotită, lăsându-se apoi 10 minute acoperite. În acest scop boabele pot fi folosite şi în amestecuri pentru ceaiuri, de exemplu împreună cu frunze de mentă, flori de muşeţel sau coada racului – plantă.

Datorită acţiunii diuretice, ienupărul este folosit adesea în ceaiuri pentru rinichi şi vezică, împreună cu frunze de mesteacăn, splinuţă (Solidago virgaurea) şi altele de acest fel.

Uleiul de ienupăr intră în compoziţia unor adaosuri pentru baie folosite împotriva afecţiunilor reumatice şi răcelilor.

Medicină antroposofică

Având în vedere afirmaţiile lui Rudolf Steiner citate mai sus, ne putem gândi că ienupărul, care are o acţiune atât de revigorantă asupra pământului, ar putea să contracareze şi tendinţele de rigidizare în oameni şi să îi revigoreze. Acest lucru se confirmă şi prin rezultatele diverselor remedii care conţin, sub diverse forme, ienupăr. Boabele de ienupăr sunt folosite de Wala, împreună cu frunze de mesteacăn, miere şi zahăr, pentru prepararea unui tonic renal (Nierentonikum). Eu recomand o cură de câteva săptămâni, cu o linguriţă de tonic renal luată în fiecare dimineaţă, în boli care duc la fenomene de rigidizare. Poate fi vorba atât de boli reumatice cât şi de hipertensiune cu tendinţe de arterioscleroză. Aici este eficientă desigur şi acţiunea diuretică a ienupărului. Şi în medicina generală pentru scăderea tensiunii se folosesc diuretice, care stimulează eliminarea apei şi sărurilor. Destul de mulţi pacienţi susţin că se simt în mod evident mai bine atunci când folosesc tonicul renal respectiv şi adesea am avut impresia că prin acest tratament a crescut reactivitatea la alte terapii. Aşa cum se recomandă în general cu privire la ienupăr, nici acest remediu nu trebuie administrat femeilor gravide sau pacienţilor cu boli renale inflamatorii. Din cauza prezenţei frunzelor de mesteacăn, nici pacienţii alergici la polenul de mesteacăn nu trebuie să folosească acest tonic renal.

O mică cantitate de ulei din boabe de ienupăr  (9,15 mg / capsulă) se găseşte în capsulele Juniperus/Berberis comp. (Wala), care mai conţin uleiuri eterice de eucalipt, fenicul, pin şi anason, ca şi extracte din obligeană, dracilă (Berberis) şi splinuţă (Solidago). Şi acest remediu este prescris în boli legate de rigidizare ca litiaza renală şi guta, dar şi pentru tratarea flatulenţei. Mereu aflu de la pacienţi că tulburările de digestie de care suferiseră au fost ameliorate durabil în urma folosirii acestui remediu. Se iau 1 până la maximum 3 capsule pe zi timp de câteva săptămâni.

O situaţie mai deosebită o au picăturile Amara de la Weleda, care conţin o mică cantitate (0,05 g în 10 g de picături) de tinctură-mamă din ace de ienupăr. Acţiunea eficientă de stimulare a digestiei a acestui remediu este asigurată şi de conţinutul ridicat de plante amare ca pelinul, ţintaura, cicoarea, ghinţura, coada şoricelului, Peucedanum ostruthium şi păpădie. Adulţii şi adolescenţii de peste 12 ani primesc 10 până la 15 picături, iar copiii între 5 şi 11 ani până la 8 picături, după masă, cu puţină apă. Dacă se doreşte ca acest remediu să stimuleze şi pofta de mâncare, se ia cu un sfert de oră înainte de masă.

În multe boli cronice determinate de deficienţe metabolice sau de o activitate digestivă nesatisfăcătoare, medicina antroposofică foloseşte remedii amare. Acestea fac să existe o legătură mai strânsă între forţele constructive-ordonatoare ale omului şi metabolismul său. Acest lucru poate fi necesar în cazul multor afecţiuni ca de exemplu migrenele, afecţiunile reumatice, astmul bronşic, eczemele cronice şi chiar scleroza multiplă, la care iniţial nu ne-am putea gândi că ar trebui tratate organele abdominale.

Ienupărul pentru uz extern

Firma de remedii naturiste Dr. Heberer furnizează un ulei de măsline cu ienupăr (Oliven-Wacholder – Öl Demeter) destinat utilizării pentru băi cu dispersie de ulei. Acesta este folosit îndeosebi în afecţiuni reumatice, dar poate fi de ajutor şi persoanelor care sunt destructurate sufleteşte şi cărora le vine greu să-şi găsească locul potrivit şi menirea lor în viaţă. Când evoc în sinea mea un ienupăr drept ca o coloană şi rolul pe care îl joacă ienupărul în basmul Fraţilor Grimm, pot să-mi imaginez foarte bine o astfel de acţiune, deşi încă nu am încercat să-l folosesc în acest scop în cazul pacienţilor mei.

Note

1 Kinder-und Hausmärchen gesammelt durch die Brüder Grimm, ediţie completă pe baza ediţiei a treia [1837], editată de H. Rölleke, Leipzig 2004; vezi şi Die 100 schönsten Märchen der Brüder Grimm, Stuttgart, 2013, pag. 107 şi următoarea.

2 Kneipp, S., Mein Testament für Gesunde und Kranke, Kempten, 1897.

3 Schilcher, H., Leuschner, F., Untersuchung auf mögliche nephrotoxische Wirkungen von aetherischem Wacholderöl, Arzneimittelforsch Drug Research 1997; 47 (7): 855–858.

4 Steiner, R., Mensch und Welt. Das Wirken des Geistes in der Natur. Über das Wesen der Bienen (GA 351), Conferinţa din 22.12.1923, Dornach, 1999, pag.12 şi 260.

Lasă un răspuns