de H.D. Goudoever
Traducere: Sorin Țigăreanu
(partea I)
Aceste considerații sunt o scurtă sinteză a prelegerilor pe care autorul le-a susținut mai ales în faţa membrilor Societății Antroposofice. Materialul a fost îngrijit şi tradus de Sorin Ţigăreanu din „Eine Betrachtung über den Anthroposophischen Seelenkalender“, Uitgeverij Vrij Geestesleven- Zeist / J. Ch. Mellinger Verlag – Stuttgart, 1973.
***
Calendarul care a apărut de Paște 1912, consta din două părți: calendarul anual și calendarul sufletesc antroposofic. Calendarul anual purta numele: CALENDAR 1912/1913 și începea cu 1 aprilie. Calendarul sufletesc pornea însă de la Dumineca de Paște a anului 1912 și începea cu săptămâna 7-13 aprilie. Ambele aceste calendare au apărut doar o singură dată împreună1.
Din prefața CE SE DOREȘTE, reiese că Rudolf Steiner intenționa o reformare de cea mai mare importanță a calendarului. Deoarece Misteriul de pe Golgota s-a petrecut în prima săptămână a lui aprilie a anului 33, ar trebui ca anul să nu mai înceapă cu data de 1 ianuarie, ci cu 1 aprilie. Este adevărat că omenirea a ordonat timpul în două ere, una înainte și alta după Christos, dar, în realitate calculează timpul după nașterea lui Iisus. În viitor n-ar mai trebui să se orienteze după nașterea lui Iisus, ci după nașterea lui Christos. Din acest motiv, pe pagina de titlu a primei ediții se află monumentala indicație:
ÎN ANUL 1879
DUPĂ NAȘTEREA EULUI
În prefață, Rudolf Steiner scria următoarele: „La baza acesteia stă presupunerea Științei Spiritului, care vede în anul amintit (33) momentul în care Eul uman se poate înțelege pe sine, dar nu în sens simbolic și se poate pune în relație cu lumea. Înainte de acest punct în timp, pentru a se putea concepe pe sine și pentru a gândi în lume, omul a avut nevoie de reprezentări pe care le lua din lumea exterioară.”
Indicația de pe pagina de titlu confirmă faptul că abia după ce Christos s-a unit cu Pământul, în om s-a trezit capacitatea de a se numi pe sine „Eu”. Înainte de aceasta nu era posibilă o asemenea trăire precum o avem noi acum. Este o taină sacră a omului nu numai faptul că-și poate spune sieși „Eu”, ci și faptul că știe, în mod profund, că poate aceasta. În adevărata cunoaștere de sine, Eul se creează pe sine însuși. În Vechiul Testament a cunoaște înseamnă a concepe (a fecunda) – Adam a cunoscut-o pe Eva. În acest sens, autocunoașterea înseamnă, de fapt concepere (fecundare) de sine. „O, omule, cunoaște-te!” însemna inițial: „O, omule, concepe-te (fecundează-te)!” Această concepere (fecundare) prin Eu și nașterea Eului sunt legate în mod profund. Astfel, Rudolf Steiner a numit atunci pentru prima oară Misteriul de pe Golgota drept NAȘTERE A EULUI. În schița preliminară pentru pagina de titlu, el a scris cuvântul Eu (Ich, în limba germană) astfel încât puteau fi recunoscute inițialele lui Iisus Christos (I-Ch). Revelația acestei taine ține de a doua fază în care a intrat evoluția creștinismului. Începând cu 1910, Rudolf Steiner a vorbit despre apariția lui Christos în eteric. Prin aceasta, ieșind dintr-o conștiență materială, omenirea se trezește la una mai spirituală: în suflete începe să fie posibilă o înviere la „conștiența de Christos”. În Calendarul sufletesc este vorba despre învierea acestei conștiențe. În a doua fază începe să se reveleze în sufletul propriu al omului taina originară a nașterii Eului, așa-numita „a doua naștere”.
În lucrarea „Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare?”2 procesul de inițiere este numit o naștere în lumea spirituală. Acest proces este cu adevărat similar unei nașteri, doar cu deosebirea că aici omul superior din om este co-responsabil. La această naștere spirituală sau „a doua naștere”, omul nu este doar creatură, ci participă el însuși la Creație, astfel încât copilul spiritual să se nască având toate organele sănătoase. La fel, și în Calendarul sufletesc este amintită o naștere, se poate chiar spune că tema principală este o naștere spirituală. În vremea Crăciunului se spune „Eu simt ca dezvrăjit / Al Spiritului prunc în sufletescul pântec” (Ich fühle wie entzaubert / Das Geisteskind im Seelenschoss). În fiecare an, în Noaptea Consacrării (Weihe-Nacht = Crăciunul, în limba germană) nașterea se petrece din nou, iar pentru această naștere, omul este co-responsabil. Aforismele săptămânale fac cunoscut că aici este vorba și de o inițiere. Dacă se vorbește despre o naștere spirituală, atunci se poate căuta și o concepţie (fecundare) spirituală. Nașterea copilului spiritual are loc în perioada Crăciunului, concepția lui spirituală, primăvara. În Calendarul sufletesc, acest lucru este într-adevăr sugerat în câteva aforisme, dar este mai degrabă răspândit ca dispoziție (atmosferă) de-a lungul întregii perioade de primăvară. Între concepție și naștere se scurge o perioadă embrionară care se extinde și peste perioada de vară și toamnă. Prin aceasta, sufletul omului trăiește fiecare an așezat într-un ritm format de concepție, perioada embrionară și naștere.
Acest ritm repetă sufletește și spiritual ceva ce, în timpuri originare, era un ritm din sfera fizicului. Rudolf Steiner descrie cum, inițial, toate nașterile se petreceau în timpul Crăciunului. Toți oamenii erau, așazicând, copii ai Crăciunului. În timpurile acelea, și toate conceperile aveau loc primăvara. Calendarul sufletului amintește astfel de un ritm originar care, inițial, era activ pe tărâmul fizicului.
Trebuie, de altfel să ne întoarcem mult în urmă, atunci pe când nu existau nici anotimpurile în sensul de astăzi, pentru a găsi unde și când încă mai dăinuia această uniune cosmică. În epoca pre-lemuriană, în Hyperboreea, când omul mai trăia încă în Paradis, acolo vom găsi omul eteric de lumină, care încă nu era conceput prin intermediul sexelor, ci era născut solar, trăind încă drept Adam ceresc, în uniune cu Cosmosul.
Lucifer a fost cel care, în Lemuria, la alungarea din Paradis a încălcat vechea ordine, prin aceea că a distrus ritmul originar al concepției cosmice. Pe de o parte, prin aceasta a devenit posibilă calea întru libertate, iar pe de altă parte, din aceasta a urmat faptul că, în decursul evoluției Pământului, nu au mai avut loc conceperea primăvara și nașterea iarna, ci ele s-au repartizat de-a lungul întregului an. Acum că această libertate a fost dobândită, iar uniunea cu Cosmosul nu mai acționează, acum, prin Calendarul sufletesc se inaugurează o nouă ordine. În aforismele săptămânale se revelează în domeniul sufletesc-spiritual ritmul originar hiperborean, care era activ cândva în fizic. Trebuie să cugetăm din nou la originea noastră cosmică, omul de lumină din noi nu s-a stins, ci dormitează și poate fi trezit chiar de noi înșine.
Calendarul sufletesc constă din patru părți care corespund celor patru anotimpuri. El a fost dat în Europa Centrală, în care alternanța anotimpurilor ni se oferă în toată bogăția sa. În revenirea anuală a primăverii, verii, toamnei și iernii, se revelează respirația Pământului, ca ființă vie. Când Pământul își expiră sufletul, la suprafața lui înflorește viața, când își inspiră sufletul, această viață se ofilește. Punctul de vârf al expirației de vară se află în vremea Sânzienelor, când sufletul Pământului „doarme”, iar punctul cel mai de jos al inspirației de iarnă se află în timpul Celor 12 Nopți Sfinte, când sufletul Pământului „veghează”.
Referitor la această respirație a sufletului Pământului, în prefața la prima ediție se află următoarele: „Ceea ce revelează lumea largă în decursul timpului corespunde unei bătăi de pendul a ființei omului, care nu decurge în elementul timp. Poate simți existența omului mai mult bazată pe simțuri și dăruită percepțiilor, drept corespunzând naturii de vară întrețesute de lumină și căldură. Întemeierea în sine însuși și viața înăuntrul propriei lumi de gânduri și de voință, el o poate percepe drept existență de iarnă. Astfel, ceea ce în natură, în succesiunea alternantă a timpului, reprezintă vara și iarna, în om este ritmul între viața înafară și viața interioară.”
Aceasta înseamnă că percepând, noi ne trăim propria ființă ca fiind expirată, asemănător somnului de vară; gândind-voind, noi ne trăim ființa inspirată, asemenea zilei de iarnă. Aceasta poate fi cel mai clar recunoscut atunci când figurăm aforismele săptămânale pe LEMNISCATĂ: de două ori câte 13 aforisme în jumătatea de vară, de două ori câte 13 aforisme în jumătatea de iarnă; la început, Paștele, la mijloc Michael. Când sufletul urmărește lăuntric mișcarea lemniscatei, acesta trăiește ieșirea din sine sferică și intrarea centrată în sine; expirând, el devine suflet al sferelor, inspirând, suflet al Pământului.
Se spune adeseori că primăvara natura se trezește, iar toamna ea adoarme; dar acest lucru este valabil doar exoteric, deoarece esoteric, trezirea ei are loc toamna, iar adormirea, primăvara. Nu trebuie să confundăm înflorirea și ofilirea fizică, cu trezirea și adormirea spirituală. Conform esenței sale, Calendarul sufletesc revelează timpul diurn al anului: acesta începe în Dumineca Paștelui, la ora 6 seara; ziua de Sânziene (Sf. Ioan Botezătorul) este ora miezului de noapte; la Michael (29 septembrie), este ora 6 dimineața, iar de Crăciun, Pământul trăiește „ora amiezei”. Pentru acest proces de respirație, Rudolf Steiner a dat ulterior un aforism care poate contribui la înțelegerea Calendarului sufletesc3.
|
Es schläft der Erde Seele In Sommers heisse Zeit; Da strahlet helle Der Sonne Spiegel In äusseren Raum. |
Es wacht der Erde Seele
In Winters kalte Zeit; Da leuchtet geistig Die wahre Sonne Im innern Sein. |
|
Sommers-Freude-Tag Ist Erdenschlaf. Winters-Weihe-Nacht Ist Erden-Tag. |
|
|
Doarme-al Pământului suflet În al verii fierbinte timp; Când radiază luminos A Soarelui oglindă În spațiul din afară. |
Vegheaz-al Pământului suflet Într-al iernii rece timp; Când luminează spiritual Adevăratul Soare Înăuntrul existenței. |
|
A verii zi de bucurie Este al Pământului somn. A iernii-Consacrată-Noapte Este a Pământului-zi. |
|
Aforismele săptămânale s-ar putea figura pe un cerc cu o cruce în interior, așa-numitul CERC SOLAR. Acest simbol arată deosebit de clar cele patru anotimpuri în contextul enigmei Soarelui, care stă atât la baza Pământului, cât și la baza Calendarului sufletesc. În continuare va rezulta că cele patru părți ale Calendarului corespund formei originare ce caracterizează orice inițiere. Întotdeauna când este vorba de nașterea Eului, forma cvadripartită iese la iveală. Cartea „Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare?” prezintă aceste patru părți. Condițiile – Purificarea – Iluminarea – Inițierea. Și cultul corespunde formei originare a inițierii: Evanghelia – Jertfa – Trans-substanțierea – Comuniunea. Rudolf Steiner le așează la baza lucrării sale „Enigmele filosofiei”4, prin aceea că arată cum se desfășoară nașterea Eului în evoluția filosofică a Occidentului, de-a lungul a de patru ori 700 de ani. Chiar și în muzică, forma cvadripartită a simfoniei corespunde formei originare a inițierii.
În aceste considerații vrem să punem aforismele săptămânale în relație cu cele patru așanumite EXERCIȚII PRINCIPALE pe care Rudolf Steiner le-a dat tot mereu, în cele mai diferite forme.
ICH BIN – ES DENKT – SIE FÜHLT – ER WILL
EU SUNT – EA GÂNDEȘTE – EL SIMTE – EL VOIEȘTE
Acestea pot fi găsite în lucrarea „Îndrumări pentru o educație esoterică”5, în care sunt descrise nu numai exercițiile, ci și trăirile interioare ce pot apare la practicarea acestora. Cine se ocupă în mod meditativ cu aceste exerciții, acela trăiește faptul că există o relație profundă între experiențele interioare care se fac cu aceste exerciții și trăirile din Calendarul sufletesc. Deși prin forma lor, aforismele Calendarului sufletesc prezintă un caracter inspirativ, va rezulta că starea de conștiență se potențează (accentuează) de-a lungul anului, pornind de la conștiența de zi, parcurge treptele superioare de cunoaștere ale IMAGINAȚIEI, INSPIRAȚIEI și INTUIȚIEI. Această potențare a conștienței se revelează și în cele patru exerciții principale (primare). Trăirea înrudirii interioare dintre ambele potențări (accentuări) înseamnă, încă odată, un ajutor la înțelegerea Calendarului sufletesc.
După o indicație dată de Rudolf Steiner, aforismele sunt astfel alcătuite încât tot câte trei strofe sunt menținute în aceeași dispoziție. Această indicație face posibilă o mai clară perspectivă asupra compoziției integrale. Vom împărți de fiecare dată cele 13 aforisme ale fiecărui anotimp astfel încât vom avea de două ori câte trei aforisme la început, de două ori câte trei la sfârșit și un aforism la mijloc, prin care se realizează trecerea. Se va vedea că această împărțire traversează cele 52 de aforisme săptămânale ca un fel de ritm:
3 – 3 – 1 – 3 – 3
Despre datarea aforismelor vom mai vorbi. Deși Calendarul vorbește de la sine, ca o operă de artă, noi vom încerca totuși, să cunoaștem mai profund drumul de inițiere care este conţinut în acesta. Pornim de la acest punct de vedere, având convingerea că aceasta este numai una din posibilitățile de a aborda Calendarul sufletesc antroposofic.
AFORISME 1-13
PRIMĂVARA
Osterstimmung
1
Wenn aus den Weltenweiten
Die Sonne spricht zum Menschensinn
Und Freude aus den Seelentiefen
Dem Licht sich eint im Schauen,
Dann ziehen aus der Selbstheit Hülle
Gedanken in die Raumesfernen
Und binden dumpf
Der Menschenwesen an des Geistes Sein.
Dispoziție de Paște
1
Când din întinderile lumilor
Vorbește Soarele spre-a omului simțire
Și bucurie din adâncurile sufletești
Se unește cu lumina-n contemplare,
Atunci ies din al sinei-ființă înveliș
Gânduri spre depărtările de spațiu
Și leagă vag
Ființa omului de-a Spiritului existență.
2
Ins Äussere des Sinnesalls
Verliert Gedankenmacht ihr Eigensein;
Es finden Geisteswelten
Den Menschensprossen wieder,
Der seinen Keim in ihnen
Doch seine Seelenfrucht
In sich muss finden.
2
Afară din al simțurilor spațiu
Puterea gândurilor-și pierde propria fiire;
Găsesc a spiritului lumi
Din nou lăstarul omenesc
Ce germenele său, în ele,
Pe când rodul său sufletesc,
În sine trebuie să îl găsească.
3
Es spricht zum Weltenall,
Sich selbst vergessend
Und seines Urstands eingedenk,
Des Menschen wachsend Ich:
In dir, befreiend mich
Aus meiner Eigenheiten Fessel
Ergründe ich mein echtes Wesen.
3
Vorbește către-al Cosmosului spațiu
Uitându-se pe sine însuși
Și de-a sa stare-originară ținând seama,
Crescândul Eu al omului:
În tine, când mă liberez
Din lanțul meu de însușiri particulare,
Întemeiez eu ființa mea adevărată.
Răsună asemenea unei chemări adresate omului de lumină hiperborean din noi atunci când Soarele vorbește simțirii (înțelegerii) omenești, iar sufletul se bucură de această conversație. Ființa senzorială a omului este de fapt ființa sa de Lumină, iar când Soarele vorbește simțirii omenești, acestea se recunosc reciproc ca fiind asemănătoare. Sufletul se bucură de această cunoaștere de Lumină, pentru că el însuși s-a născut din Lumină. Gândurile sale, care se întind în depărtările spațiului, sunt gânduri fără trup, care conduc înapoi la Spirit.
Esențialul este să simțim chiar de la început că aforismele solicită o stare de conștiență mai înaltă. Limbajul lor este senzorial-suprasenzorial, trebuie să trecem așa-zicând de la starea de „greu” la o stare de „ușor”.
Primăvara trebuie percepută, dar în timp ce sufletul percepe, el se simte expirat, ca în somn. Toate aforismele de primăvară apelează la omul dormind al Sferelor, care însă ar trebui ca în somn să vegheze. În acest somn veghetor, puterea gândurilor își pierde propria existență, iar lumile Spiritului regăsesc lăstarul omenesc. Omul Sferelor este cel la care se face referire aici prin „lăstarul omenesc”. El crește asemenea unei plante inversate, de sus spre în jos; el trebuie să-și găsească germenele din lumile spirituale, iar rodul sufletesc, în sine. Astfel vorbește Eul ce crește („crescândul Eu”) al omului despre starea sa originară. Acest Eu va fi regăsit, deoarece înainte ca omul să devină om pământean în fizic, el a fost om al Sferelor în domeniul eteric.
4
Ich fühle Wesen meines Wesens:
So spricht Empfindung,
Die in der sonnerhellten Welt
Mit Lichtesfluten sich vereint;
Sie will dem Denken
Zur Klarheit Wärme schenken
Und Mensch und Welt
In Einheit fest verbinden.
4
Eu simt ființă a ființei mele:
Așa vorbește senzitivitatea
Ce-n lumea solar luminată
Cu-efluviile de lumină se unește;
Ea vrea gândirii
Spre claritate să îi dea căldură
Și om și lume
În unitate strâns să-nmănunchieze.
5
Im Lichte, das aus Geistestiefen
Im Raume fruchtbar webend
Der Götter Schaffen offenbart:
In ihm erscheint der Seele Wesen
Geweitet zu dem Weltensein
Und auferstanden
Aus enger Selbstheit Innenmacht.
5
În Lumina, ce din profunzimi de Spirit
În spațiu fructuos țesând
A Zeilor creație o revelează:
În ea apare ființa sufletului
Extinsă înspre cosmica fiire
Și înviată
Din strâmta lăuntrică putere a Sinei Ființă.
6
Es ist erstanden aus der Eigenheit
Mein Selbst und findet sich
Als Weltenoffenbarung
In Zeit- und Raumeskräften;
Die Welt, sie zeigt mir überall
Als göttlich Urbild
Des eigenen Abbilds Wahrheit.
6
A înviat din proprie ființă
Sinea mea și ea se află
Drept cosmică manifestare
În forțele de timp și spațiu;
Lumea, ea îmi arată peste tot,
Drept arhetip divin,
Al propriei replici adevăr.
Când senzația se unește cu Ființa Luminii și când dăruiește căldură gândirii pentru claritate (întru claritate), în conștiență începe să apară treptat o transformare. Opoziția obișnuită dintre om și lume dispare și se trezește o a doua sine, extinsă către existență cosmică și, în viață, înălțată din puterea lăuntrică a strâmtei ființe a sinei.
- P. Blavatsky numea această Sine: „Spiritul din inima mea”6. Această Sine superioară se găsește (pe sine), drept revelație a Cosmosului, înăuntrul forțelor timpului și spațiului. Sinea legată de trup nu poate niciodată cuprinde forțele ce acționează în timp și spațiu, deoarece poate cunoaște doar ceea ce a devenit (deja), niciodată ceea ce este pe cale să devină.
Ceea ce este pe cale să devină poate fi cuprins, înțeles doar de o sine căreia lumea i se revelează drept pildă (parabolă, „metaforă”). Acestei Sine lumea îi devine, ca arhetip Divin, adevăr al propriei replici.
Această a doua Sine și forțele de EU SUNT, acestea sunt înrudite ca ființă. Vorbind despre primul exercițiu principal (primar), spunea Rudolf Steiner: „Așa precum și acest gând al meu, la fel trebuie să fie vie în mod lăuntric și forța care este în germenele plantei, și care îl poartă spre componentele (membrele) germenelui plantei. Și, curând, acest gând se va arăta așa ca și cum ar face să se reverse lumină din sine. În această revărsare lăuntrică de lumină, omul se simte vesel și bucuros de existență. Îl pătrunde un sentiment care poate fi desemnat doar ca iubire bucuroasă pentru și prin existență creatoare.”7 Și voinței îi este împărtășită o forță, ca și când mai sus numitul gând îl pătrunde de razele căldurii, care îl face să fie energic. Toate acestea pot fi absorbite de om din amintita justa cufundare în „EU SUNT”.
Din aceste cuvinte răsună aceeași dispoziție (atmosferă) ca și din aforismele primăverii. Trăirea lăuntrică face să fie trăit felul cum forțele de creștere ale cunoașterii, așadar forțele de procreare spirituale despre care am vorbit la început, aceleași sunt ca și cele care traversează de-a lungul întregii dispoziții de primăvară. Acesta este timpul conceperii, care trebuie conștientizat în faza cea nouă a creștinismului esoteric.
7
Mein Selbst, es drohet zu entfliehen,
Vom Weltenlichte mächtig angezogen.
Nun trete du, mein Ahnen
In deine Rechte kräftig ein,
Ersetze mir des Denkens Macht,
Das in der Sinne Schein
Sich selbst verlieren will.
7
Sinea-mi, amenință să evadeze,
Atrasă cu putere de cosmica Lumină.
Acum, intră-ți tu, presimțire
Într-ale tale drepturi cu tărie,
Înlocuiește-mi puterea gândirii,
Ce în a simțurilor aparență
Pe sine să se piardă vrea.
Al șaptele aforism este situat la mijlocul primei părți. De patru ori, la mijlocul fiecăreia din cele patru grupe de treisprezece aforisme, are loc un fel de trecere a pragului. De fiecare dată, această trecere se revelează a fi o înălțare (potențare) a conștienței.
Dacă Sinea nou trezită nu s-ar putea menține, ea s-ar pierde pe sine în somnul verii și ar adormi odată cu Pământul. Însă ea trebuie să trăiască veghind noaptea Pământului, căci în somnul Pământului se petrece întâlnirea cu Spiritul. Pentru a conduce sufletul dincolo de această amenințare, presimțirea își intră de acum înainte cu putere în drepturile sale. Presimțirea, un cuvânt care există doar în puține limbi, este, pentru conștiența obișnuită, o forță sufletească superioară, subtilă care, de cele mai multe ori, este doar slab dezvoltată. La Omul Sferelor, în acest anotimp, presimțirea se potențează până la a deveni o forță ce depășește gândirea senzorială.
8
Es wächst der Sinne Macht
Im Bunde mit der Götter Schaffen,
Sie drückt des Denkens Kraft
Zur Traumesdumpfheit mir herab.
Wenn Göttlich Wesen
Sich meiner Seele einen will,
Muss menschlich Denken
In Traumessein sich still bescheiden.
8
Puterea simțurilor crește
În legătură cu a Zeilor Creațiune,
Ea-mpinge-a gândului tărie
Spre deprimare-n lâncezeală visătoare.
Dacă Dumnezeiasca Ființă
Cu suflet-mi să fie una vrea,
Trebuie, ca gândirea omenească
În liniște cu existența visătoare să se mulțumească.
9
Vergessend meine Willenseigenheit
Erfüllet Weltenwärme sommerkündend
Mir Geist und Seelenwesen;
Im Licht mich zu verlieren
Gebietet mir das Geistesschauen,
Und kraftvoll kündet Ahnung mir:
Verliere dich um dich zu finden.
9
Uitând a vrerii mele exclusivitate,
Să umple-a lumilor căldură, vestind vara
Spiritul meu și ființa-mi sufletească;
Eu în Lumină să mă pierd
Îmi poruncește contemplarea spirituală,
Și cu tărie îmi vestește presimțirea:
Pe tine pierde-te, spre a te regăsi pe tine.
Pe parcursul acestor trei strofe are loc întâlnirea propriu-zisă cu Spiritul. La începutul celei de-a opta săptămâni, cade a cincizecea zi, Rusaliile, sărbătoarea Sfântului Spirit (Sfântului Duh). Prin aceea că în lumea exterioară puterea simțurilor crește tot mai mult, procesul din interior se adâncește. În fiecare an în această vreme, de suflet se apropie o Ființă Divină, dacă gândirea omenească se sfiește tăcută. În timp ce Ființa Divină vrea să fie una cu sufletul meu, contemplarea spirituală (presimțirea) îmi poruncește să mă pierd în Lumină. Sacralitatea poruncii este recunoscută din cuvintele presimțirii: Pe tine pierde-te, spre a te regăsi pe tine. Întreaga desfășurare răsună precum o Bunăvestire sufletească.
În acest loc, în aforismele săptămânale strălucește o taină. Începând de la Misteriul de pe Golgotha, Christos s-a unit cu Eul Pământului. Începând de atunci, Pământul este Trupul Spiritual al Înviatului sau, precum este în Evanghelia după Ioan: „Cine mănâncă pâinea Mea, Mă calcă în picioare.”8 Christos însuși nu este amintit cu numele în Calendarul sufletesc, dar când, în al 11-lea aforism, se spune că Eul omenesc se poate pierde pe sine și regăsi în Eul Lumilor (Eul Cosmic), atunci conținutul vestirii devine clar: „Eul” are în fiecare an de Rusalii o întâlnire de Spirit cu Eul Pământului, iar Calendarul sufletesc vrea să ne aducă această trăire în conștiență.
10
Zu sommerlichen Höhen
Erhebt der Sonne leuchtend Wesen sich;
Es nimmt mein menschlich Fühlen
In seine Raumesweiten mit.
Erahnend regt im Innern sich
Empfindung, dumpf mir kündend,
Erkennen wirst du einst:
Dich fühlte jetzt ein Gotteswesen.
10
În miez înalt de vară
Se-nalță luminând a Soarelui ființă;
El ia simțirea mea umană
Cu sine-ntr-ale sale spațiale-ntinderi.
Presimțitor se iscă în lăuntric
Simțirea, vag vestindu-mi,
Cândva vei recunoaște tu:
Acuma te-a simțit, divină, o Ființă.
11
Es ist in diese Sonnenstunde
An dir, die weise Kunde zu erkennen:
An Weltenschönheit hingegeben,
In dir dich fühlend zu durchleben:
Verlieren kann das Menschen-Ich
Und finden sich im Welten-Ich.
11
Trebuie ca în acest ceas solar
Solia cea-nțeleaptă-n tine să o recunoști:
Spre frumusețea lumilor abandonat
Simțindu-te în tine, să trăiești:
Se poate pierde omenescul Eu
Și se găsește în al Cosmosului Eu.
Johanni-Stimmung
12
DerWelten schönheitsglanz,
Er zwinget mich aus Seelentiefen
Des Eigenleben Götterkräfte
Zum Weltenflüge zu entbinden;
Mich selber zu verlassen,
Vertrauend nur mich suchend
In Weltenlicht und Weltenwärme.
Dispoziție de Sânziene
12
A Cosmosului frumusețe lucitoare,
Ea mă constrânge din adânc de suflet
A vieții proprii zeiești forțe
Spre cosmic zbor să zămislesc;
Pe mine însumi să mă părăsesc,
Cu-ncredere doar să mă caut
În cosmica lumină și-n căldura Lumii.
13
Und bin ich in den Sinneshöhen,
So flammt in meinen Seelentiefen
Aus Geistes Feuerwelten
Der Götter Wahrheitswort:
In Geistesgründen suche ahnend
Dich geistverwandt zu finden.
13
Și de sunt în a simțurilor înălțimi,
Atunci se-nflăcărează-ntr-ale mele profunzimi de suflet
Dintr-ale Spiritului lumi de foc
Al Zeilor Cuvânt adevărat:
În ale Spiritului temelii caută presimțind
Ce ție ți-e în Spirit înrudit.
După concepția (fecundarea) în Spirit, sufletul are o pre-viziune a acelei Ființe care, în viitor, vrea să devină el însuși. La culminația expirației Pământului, sufletul privește în Dispoziția de Sânziene la dezvoltarea sa viitoare ca ființă spirituală și trăiește felul cum forțele divine se nasc (se zămislesc) în el spre cosmice zboruri. Ca Suflet al Sferelor, el se caută pe sine în Lumina Lumilor (cosmică) și în Căldura Lumilor (cosmică) și ia la cunoștință de înaltul țel al Zeilor: în viitor, omul este chemat să devină o Entitate Ierarhică.
Gândul îndumnezeirii omului, deificarea, este inseparabil legat de om, ca ființă spirituală care evoluează. Acest gând capătă sens doar în contextul ideii de reîncarnare, fiindcă doar de-a lungul a multe vieți pământești omul se va trăi pe sine în viitor, efectiv nu doar ca înrudit prin sânge (con-sangvin), ci înrudit prin (întru) Spirit. Când noile Forțe ale lui Christos vor fi active în el, atunci Noul Adam va deveni, cândva, progenitor (strămoș inițial). Cu această măreață făgăduință se încheie prima parte a Calendarului sufletesc.
Note
[1] Despre conținutul de idei al primei ediții se relatează în Contribuții la Ediția Completă Rudolf Steiner (Beiträge zur Rudolf Steiner Gesamtausgabe) din 1972 (Primăvara/Vara). Cine se preocupă cu Calendarul sufletesc ar trebui să ia la cunoștință acest fascicol din „Contribuții”, pentru că din el se vede că acest calendar, așa cum apare el astăzi, este numai un fragment dintr-un întreg mult mai mare.
2 Cum se dobândesc cunoștinșțe despre lumile superioare?, GA 10, Editura Univers Enciclopedic Gold&Triade, 2010.
3 Aforism mantric dat de Rudolf Steiner lui Helene Röchling, de Crăciun 1920. În Aforisme adevărate (Wahrspruchworte), GA 40, Rudolf Steiner Verlag Dornach Schweiz, 1986, p.129.
4 Enigmele filosofiei, GA 18, Editura Triade Cluj, 2004.
5 Îndrumări penru o educație esoterica, GA 42/245 , Editura Triade Cluj 1997, p. 30 și următoarele.
6 “More radiant than the Sun, Purer than the Snow, Subtler than the Ether, Is the Self, the spirit within my heart. I am that Self; that Self am I.”(Mai strălucitoare decât Soarele/ Mai curată decât zăpada,/ Mai subtilă decât Eterul,/ Este Sinea, Spiritul din inima mea./ Eu sunt acea Sine; acea Sine sunt Eu.) Traducere din sanskrită de Annie Bessant. Mantra apare în: Rudolf Steiner, Anweisungen für eine esoterische Schulung (Îndrumări pentru o educație esoterică), GA 245, Rudolf Steiner Verlag, Dornach Schweiz, 1987, cap. Exegeză la „Lumina pe cale” de Mabel Collins, p.141. De asemenea în: Charles Leadbeater: The Masters and the Path (Maeștrii și Calea), Cosimo Calssics New York, 2007, p.137. (n.t.)
7 Rudolf Steiner, Anweisungen für eine esoterische Schulung (Îndrumări pentru o educație esoterică), p. 42. Trad. Sorin Țigăreanu.
8 Evanghelia după Ioan (13, 18). O altă traducere: „Descoperirea vânzătorului. 18. Nu vorbesc despre voi toți; cunosc pe aceia pe care I-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: Cel ce mănâncă pâine cu Mine, a ridicat călcâiul împotriva Mea.” (n.t)