Calea celor 6 exerciții: exerciţii de bază pentru dezvoltarea spirituală (Partea I)

de Dr. Joop Van Dam

Traducere: Delia Soare

(partea I)

Dr. Joop Van Dam este un medic antroposof din Olanda, cunoscut în special pentru cartea sa “The Sixfold Path: 6 Simple Exercises for Spiritual Development”. Prezenta traducere s-a realizat după ediţia a 3-a revăzută, apărută în anul 2007 la editura Uitgeverij Christofoor, Zeist. Dr. Van Dam, actualmente pensionat, a fost medic in Haarlem, Olanda, iar acum este implicat activ în educaţie în Societatea Antroposofică din Olanda. Prima parte a materialului prezentat în continuare cuprinde comentarii ale dr. Joop Van Dam despre primul din cele şase exerciţii de bază, urmând ca în articolele viitoare să apară şi  celelalte exerciţii.

Introducere

Tot mai mulţi oameni simt necesitatea de a lucra la dezvoltarea sufletească printr-o anumită metodă, prin cea a exerciţiilor sau meditativă. Aceasta ne poate face să ne întrebăm ce anume îi motivează pe oameni în a-şi asuma un efort suplimentar în acest sens.

Căutarea a ceea ce ne face să ne luăm mai bine în stăpânire pe noi înşine este adeseori cauzată de modul în care ne purtăm în diferite domenii. Observăm, de exemplu, că gândurile noastre sunt o reflectare a opiniilor altor oameni, pe când ideile noastre au încetat de ceva timp să mai izvorască. Sau observăm că ne este greu să ne controlăm sentimentele; ele ne poartă cu ele aşa de repede încât suntem incapabili să le reţinem suficient timp cât să înţelegem ce încearcă să ne comunice. Se poate de asemenea întâmpla ca în faptele noastre, în acţiunile noastre, tot ceea ce facem este să reacţionăm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Toate acestea ne pot crea un astfel de discomfort încât să luăm hotărârea de a începe să facem ceva pentru a deveni comandant al facultăţilor noastre sufleteşti obişnuite, navigând corabia sufletului.

Nu doar lumea noastră sufletească, dar de asemenea modul cum ne raportăm la ceilalţi oameni ne poate ridica anumite întrebări. Ne vine ideea că ne putem îmbunătăţi acest aspect, în ceea ce priveşte răspunsul pe care îl dăm celorlalţi şi cum să reacţionăm într-un mod matur în toate situaţiile. Ori poate observăm cât de dificil este să lucrăm cu oamenii de la locul de muncă într-un mod în care nimeni să nu se simtă exclus. În viaţa de familie se poate instaura o anumită rutină, în timp ce am dori să experimentăm lucruri noi împreună. În ziua de astăzi, a trăi într-o comunitate cu alţi oameni a devenit aproape imposibil dacă nu depunem acest efort suplimentar.

Un al treilea element ce trezeşte în oameni voinţa pentru o şcolire lăuntrică este sentimentul tot mai accentuat că ne dezvoltăm pentru experienţe suprasensibile. În special la oamenii tineri, această situaţie este tot mai des întâlnită şi asta ne conduce la întrebarea despre cum ne-am putea şcoli sufletul încât să devină un instrument obiectiv de percepţie şi care să ne ferească în acelaşi timp de a intra într-o lume de iluzii, fantezii sau in lumea propriilor dorinţe.

Calea celor şase exerciţii nu este o cale de practicare uşoară. Sunt numeroase circumstanţe care ne împiedică de a ne face exerciţiile şi exerciţiile nu reuşesc întotdeauna aşa cum am intenţionat. Cum ne putem ţine interesul aprins pentru practicarea lor, pe o perioadă mai lungă de timp?

O modalitate care ajută acest lucru este de a le practica împreună cu alţi oameni. Astfel putem vedea că nu suntem singurii care avem dificultăţi în a ne ţine de exerciţii şi că ne putem fi sprijin unii altora. Ne ajută de asemenea să privim împreună în stadiile de început şi la neîndemânarea paşilor de atunci dintr-o perspectivă mai largă.

De-abia începând cu secolul al 19-lea conceptul dezvoltării personale a început să fie de interes pentru oameni. Iniţial a fost geologul englez Lyell, căruia i-a trecut prin cap că planeta Pământ a trecut în cursul timpului prin diferite faze de evoluţie. Darwin a aplicat idea evoluţiei la regnul plantelor şi la cel al animalelor. De-abia în cursul secolului 20 a apărut ideea că există ceva ce s-ar aplica şi la oameni, ceva precum dezvoltarea sufletească. În anii ’60 deja s-a trezit conştienţa că fiecare om îşi poate lua în propriile mâini dezvoltarea personală, care în prima parte a vieţii este stimulată natural din exterior de mediul în care trăim.

În zilele noastre, oameni din întreaga lume au luat decizia de a merge pe calea dezvoltării lăuntrice. Gândul că ne îmbarcăm la drum pe această cale relativ nouă împreună cu mulţi alţi oameni poate fi o sursă de entuziasm şi energie pentru perseverenţa de care avem nevoie pentru a merge pe calea celor şase exerciţii.

Primul exerciţiu – Controlul asupra gândurilor

Primul exerciţiu din calea de dezvoltare a celor şase exerciţii are ca scop dobândirea controlului asupra gândirii noastre. Este recomandat ca înainte de a începe acest exerciţiu să fi citit descrierea dată de Rudolf Steiner în „Ştiinţa ocultă”. Ideile de bază sunt date la sfârşitul exerciţiilor.

Este evident de ce cele şase exerciţii încep cu gândirea. Se porneşte astfel de la domeniul de conştienţă în care suntem cel mai treji, unde prezenţa noastră este cea mai activă. Numai după ce devenim stăpânii acestui domeniu putem coborî în straturile mai adânci şi mai puţin conştiente ale fiinţei noastre, precum un miner care trebuie să îşi calibreze mai întâi lampa înainte de a intra în mină.

În general, gândirea noastră de zi cu zi nu este prea focusată. Dacă privim cu atenţie, vom observa că gândurile noastre cel mai adesea hoinăresc. Ceea ce vedem în jur, împreună cu amintirile ce se ridică din suflet mai tot timpul ne duc de la o asociere de gânduri la alta. Esenţa exerciţiului de control asupra gândirii este să rămânem legaţi în gândire de un anume subiect ales. Apoi verificăm dacă am reuşit aceasta. Când facem acest exerciţiu pentru o perioadă mai lungă, să zicem pentru o lună, timp de cinci minute zilnic, vom observa că puterea noastră de concentrare şi obiectivitatea gândirii au crescut.

Cum lucrează acest prim exerciţiu? Rudolf Steiner recomandă să ne concentrăm gândirea pe obiecte obişnuite; mai exact, pe obiecte care folosesc unui scop clar şi care ne lasă să verificăm cu uşurinţă acurateţea reprezentării pe care o avem despre ele. Vorbim aici despre o ceaşcă, o lingură, o agrafă de birou, un chibrit, deci asemenea obiecte simple.

Pentru unii oameni este de ajutor să aleagă un moment fix al zilei pentru a-şi face exerciţiul. Alţii se descurcă mai uşor să îl facă în „timpii morţi” ai zilei, în acele momente în care aşteaptă după autobuz sau după tren, transformându-le în timp folositor. Într-un asemenea moment „ne extragem” din viaţa de zi cu zi şi intrăm în propriul atelier lăuntric. Acum putem începe exerciţiul, putem lumina cu gândirea noastră obiectul ales.

Putem face acest lucru în două moduri. Ori plasăm obiectul ales în faţa noastră, ori îl chemăm în mintea noastră din amintire. În cel de-al doilea caz, când privim la obiect în realitate ceva mai târziu, vom fi adesea surprinşi de cât de multe mai sunt de observat la el.

Deci am ales un anume obiect, de exemplu o lingură şi acum observăm cu multă atenţie caracteristicile ei: dimensiuni, culoare, formă, ş.a.m.d. Pentru a face observarea cât mai exactă şi mai concretă pentru cei înceăpatori, poate fi de ajutor să îşi imagineze că descriu obiectul unei persoane nevăzătoare.

După observarea caracteristicilor fizice ale obiectului, următorul pas este să dezvoltăm gânduri despre el. În acest punct este necesar a ne pune întrebări despre obiect, ceea ce ne ajută să transformăm gândirea de la o gândire asociativă la o gândire concentrată, creativă. Ne putem întreba, cu privire la obiectul ales: „De ce o lingură are această formă? Din ce material este făcută?” Uneori, pentru a răspunde la vreuna din întrebări, va fi necesar să ne consultăm cu alţi oameni sau să căutăm răspunsul într-un dicţionar sau enciclopedie. Acest lucru nu face parte din exerciţiu, dar obţinerea informaţiilor necesare contribuie la formarea unei gândiri treze şi obiective.

Precum atunci când reparăm o anvelopă este util să avem la îndemână uneltele pregătite dinainte, la fel înainte de a începe exerciţiul este de ajutor să avem câteva întrebări deja pregătite, cum ar fi: Din ce este făcut acest lucru? Când a fost făcut? În trecut era folosit pentru acelaşi scop? Are numele său o anume semnificaţie?

Când am făcut exerciţiul de mai multe ori cu acelaşi obiect – să rămânem la lingură pentru moment – vom realiza de ce lingura are anumite dimensiuni, o anume formă şi de ce este făcută dintr-un anume material; toate acestea vor deveni mai clare pentru noi.

Ideea de „lingură” devine vizibilă în spatele aparenţei sale fizice. Prin observarea completă a obiectului ajungem în final la o stare de gândire clară, limpede. Vom observa, atunci când alegem acelaşi obiect mai multe zile la rând, că putem să ne aranjăm gândurile într-un mod mult mai logic.

Dacă iniţial avem dificultăţi în a dezvolta gânduri pornind de la simpla observaţie, este bine să alegem mai întâi un obiect mai complex, de exemplu o bicicletă, care are mai multe componente, fiecare cu un anume scop. Astfel putem dezvolta gânduri cu o rază  de  concentrare  mai  amplă. Iar  dupa  un  timp putem alege pentru exerciţiu o simplă agrafă de birou.

Partea importantă în acest exerciţiu este de a rămâne concentrat un anumit timp. La început concentrarea nu este dificilă, pentru că descoperirea unui obiect banal duce la suficient entuziasm şi energie pentru a crea concentrarea gândirii. Obiectul în sine trezeşte suficient interes şi ne menţine concentraţi pe el. Când descoperirea obiectului ia sfârşit şi nu mai apar gânduri noi legate de el, exerciţiul devine mai dificil. Ne vom simti ispitiţi să luăm alt obiect. Totuşi, exerciţiul este mult mai bun dacă păstrăm acelaşi obiect. într-un fel, exerciţiul de-abia în acest punct începe, pentru că acum concentrarea trebuie să vină din noi; crearea interesului pentru obiect devine activitatea noastră lăuntrică.

O altă problemă pe care trebuie să o depăşim este că după un timp, gândurile ne devin o rutină. Aceasta se vede în faptul că anumite gânduri legate de obiect apar automat şi fără să le mai auzim, de exemplu „dur”, „moale”, „gol”, „ascuţit”; nu ne mai gândim la sensul lor. Poate fi util în acest moment să înlocuim aceste gânduri ce apar ca în stare de vis cu mişcări de gânduri. Ca să explic ce înseamnă aceasta: luând un cuţit ascuţit în mână, putem spune cu voce tare cuvantul „ascuţit”, dar putem în acelaşi timp să percepem calitatea a ceva ce este ascuţit, drept mişcare de gânduri. Ne putem ocupa mintea cu ce înseamnă „ascuţit” ca proces, ca mişcare: a fi ascuţit înseamnă a putea tăia, separa, diviza, deci putem purta acest lucru ca pe o activitate lăuntrică pe care cuvântul respectiv o indică.

Ce experienţe lăuntrice putem dobândi prin efectuarea acestui exerciţiu de concentrare a gândirii? La început putem observa că puterea de a experimenta, de a trăi propria lume lăuntrică, de a o conştientiza, devine mai puternică. Într-un fel, ne simţim mai puţin dependenţi de lumea exterioară şi mai centraţi în noi înşine. Din punctul de vedere al stării fizice şi mentale, devenim mai bine încarnaţi şi deci mai treji. Din moment ce devenim capabili de a dobândi un control activ şi ferm al mişcării gândurilor, acest lucru va duce şi la un sentiment de confort. Voinţa din gândirea noastră este pusă în acţiune.

Lasă un răspuns